Sursa imagine: tvrmoldova.md

După benzină şi motorină, şi gazul natural se va scumpi

Creşterea cu circa 50% a preţului produselor petroliere înregistrată de la începutul acestui an, va provoca în scurt timp şi o scumpire a gazelor naturale livrate în Republica Moldova. Cel mai probabil că se va întâmpla spre finele acestui an, csrie mold-street.md

Astfel, preţurile spot la bursele regionale au trecut de 353 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze (fără costul de transportare), de 2,5 ori mai mult decât preţul achitat în primul trimestru al acestui an de Republica Moldova.

Când ar putea fi ajustate tarifele

În Ucraina, la bursă energetică preţul la metan a trecut săptămâna trecută şi de nivelul de 450 de dolari.

În Republica Moldova, dacă în primul trimestru al anului preţul mediu de import a fost de aproximativ 125 de dolari pentru o mie de metri cubi, apoi acum costurile sunt mai mari, iar la finele anului vor creşte încât va fie nevoie de o ajustare a tarifelor.

Potrivit unor estimări, preţul mediu anual al gazelor la bursele regionale va fi în 2021 între 250 şi 300 de dolari pentru o mie de metri cubi, adică aproape dublu faţă de cel inclus în calculul tarifului.

Administraţia Moldovagaz estimează că la 1 octombrie 2021 situaţia se poate schimba şi preţul de import în Moldova va creşte semnificativ, încât preţul mediu anual va depăşi 150 de dolari pentru o mie de metri cubi. Asta, în timp ce preţul mediu inclus în calculul tarifelor actuale este de 147 dolari.

Continuarea pe Mold-Street.md

 

Autor: TVR Moldova
Sursa: mold-street.com
17.06.2021 Actual
599
0

Comentarii 0