Sursa imagine: diez.md

3 milioane de lei pentru medalia de aur. Sportivii moldoveni, încurajați de stat pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Sportivii moldoveni care vor fi medaliați la Jocurile Olimpice de vară și la Jocurilor Paralimpice din anul 2021, care se vor desfășura în orașul Tokyo, Japonia, vor fi premiați de Guvernul Republicii Moldova.

Potrivit unei hotărâri de guvern, cabinetul de miniștri, a aprobat astăzi, 16 iunie, cuantumul premiilor pentru performanțele obținute la ediția a XXXII-a a Jocurilor Olimpice de vară și ediția a XVI-a a Jocurilor Paralimpice din anul acest an.

Astfel, vor fi acordate premii bănești pentru sportivi, antrenori, medici și maseuri.

Pentru sportivii de performanţă care vor obţine locurile I-VIII au fost aprobate premii în următoarele cuantumuri:
# Medalia de aur – 3 000 000 de lei;
# Medalia de argint – 2 600 000 de lei;
# Medalia de bronz – 2 000 000 de lei;
# Locul IV – 600 000 de lei;
# Locul V – 600 000 de lei;
# Locul VI – 400 000 de lei;
# Locul VII – 300 000 de lei;
# Locul VIII – 200 000 de lei.

Conform deciziei cabinetului de miniștri, acoperirea cheltuielilor va fi efectuată din fondul de rezervă.

Menționăm că pentru ediția curentă a Jocurilor Olimpice sunt calificați 12 sportivi moldoveni, la probele olimpice, iar la probele paralimpice se preconizează să se califice circa 7 sportivi.

Jocurile Olimpice de la Tokio se vor desfășura în perioada 23 iulie-8 august 2021.

Acestea urmau să aibă loc în anul 2020, însă din cauza pandemiei COVID-19, Comitetul Internațional Olimpic a decis amânarea acestora pentru vara anului 2021.

Autor: diez.md
17.06.2021 Actual
630
0

Comentarii 0