Sursa imagine: moldpres.md

74 de persoane au fost internate în ultimele 24 de ore cu COVID-19

În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19 din Chișinău, au fost internate 74 persoane cu suspecție la COVID-19, transmite MOLDPRES.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat astăzi, 4 iulie, că 74 de persoane au fost internate în ultimele 24 de ore cu suspecție de COVID-19.

Până la 4 iulie în Republica Moldova au fost confirmate 17 445 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1250 în regiunea transnistreană.

Starea de sănătate a persoanelor infectate: 435 stare gravă (dintre care 30 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1074 - stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare. În ultimele 24 de ore patru persoane au decedat.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, alte 303 persoane au fost tratate și externate. În total, 10396 persoane au fost vindecate.

Autor: moldpres.md
04.07.2020 Actual
570
0

Comentarii 0