Sursa imagine: U.S. Navy

VIDEO. Marina americană are un laser cu care poate doborî drone în aer

O navă americană de război a testat cu succes o armă laser, care a reușit să distrugă o dronă aflată în aer, a anunțat Flota Pacificului din cadrul marinei americane.

Imaginile furnizate de marina americană prezintă prima tragere cu o rază laser de mare intensitate, executată de pe nava USS Portland asupra unei drone aflate în zbor, potrivit unui comunicat.
 
În video se vede o rază foarte luminoasă care pornește de pe nava de război, iar câteva clipe mai târziu drona aflată în aer dispare. Marina americană nu a specificat locul exact al testului, ci doar că a avut loc în Pacific, pe 16 mai. 
 
Nu se cunoaște puterea laserului, dar, potrivit unui studiu din 2018 al unui institut de specialitate, se estimează că un astfel de laser ar avea 150 de kilowatti.
 
“Cu această nouă capabilitate, practic redefinim războiul pe mare“, a declarat cpt. Karrey Sanders, comandantul navei USS Portland, potrivit comunicatului.
 
Marina americană afirmă că astfel de arme pot fi folsite împotriva dronelor sau ambarcațiunilor de mici dimensiuni.
 
Autor: Digi24.ro
23.05.2020 Actual
488
0

Comentarii 0