Sursa imagine: imagine simbol

Maia și corabia (poveste modernă)

Era odată o țară mică, atât de mică, încât nu se vedea din cosmos. Ca orice țară, avea și ea un guvern. Și guvernul a venit într-o noapte la țărmul mării și s-a urcat pe o corabie. Șefa guvernului, Maia o chema, a zis că cel mai bine un popor este condus, când guvernul se află în largul mării. Dacă e așa, așa să fie! 

Ajuns pe corabie, guvernul a inspectat mai întâi cămările. Erau pline ochi de provizii! „O să ne ajungă!” S-a mai uitat pe ici-pe colo, nu era cine știe ce luxos, dar cum guvernul nu fusese până atunci pe nici o corabie, nu știa ce înseamnă luxul, așa că a rămas mulțumit. Doar unul, Vova, a zis morocănos: „Terpimo!” Adică, se poate de trăit. N-a terminat el bine vorba și când colo apare pe punte o echipă de șobolani. „Cum? Încă n-ați plecat? s-a răstit la ei Maia. Lăbuță de-a voastră să nu fie pe aici! Nu facem nici un fel de alianță cu voi! Ce, vreți din cauza nesațului vostru, să rămânem fără provizii?” Șobolanul Șobolanilor a făcut un pas înainte și a zis tacticos: „Noi de-aicea nu plecăm! E dreptul nostru să rămânem pe corabie!” „Lăsați voi drepturile! Trebuie să plecați și gata!” a strigat din răsputeri Maia. „Fără șobolani nu se poate, dragă Maie!” a încercat s-o liniștească Vova. „Tu să taci! a zis Maia răspicat. Iar voi să plecați!” Și le-a arătat cu degetul șobolanilor calea. „Bine! Deși noi am avut cu tine o altă înțelegere, plecăm, a spus Șobolanul Șobolanilor! Doar că tu nu știi să conduci o corabie și tare mă tem că o să nimerești în derivă...” Derivă, derivă... Ce-o mai fi și asta? se întreba cu disperare Maia, dar nu arăta pe față. Trebuia să fie calmă și hotărâtă. „Uite ce! Noi nu acceptăm sfaturi de la nimeni! La o adică, facem rost de alți șobolani, dar să fie șobolanii noștri, ca să-i putem controla!” Și s-a întors cu spatele la șobolani și cu fața la guvern.

Și a pornit guvernul în larg cu toate pânzele ridicate. Chiar de a doua zi dimineață s-a pus guvernul pe munceală. A început cu un master-class despre „Cum e să visezi la cai verzi pe valurile mării?” Și a tot visat mai multe zile în șir, fără odihnă. Doar din când în când cobora în cămară și se mai înfrupta din cele provizii. Corabia plutea, soarele ardea, iar guvernul visa.

După o sută de zile corabia s-a oprit. Dar guvernul nu și-a dat seama... Atât de tare se aprinsese de la vise! Cai verzi, cămile, măgari – tot felul de vietăți pluteau pe valurile mării în șiruri nesfârșite.

Iar șobolanii s-au întors acasă. S-au dezbrăcat de piei și le-au lăsat după ușă, prefăcându-se în oameni. Au început să trăiască și să muncească în această țară mică fără guvern. Ceilalți oameni, care nu au fost niciodată șobolani, s-au gândit să muncească și ei fiindcă, se spunea din bătrâni, că aici a fost cândva un colț de rai...

Autor: Larisa Ungureanu
30.09.2019 Opinii
4225
0

Comentarii 0