Sursa imagine: agerpres.ro

Consiliul Europei deplânge ascensiunea rasismului și intoleranței în Finlanda

Consiliul Europei şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu propagarea mesajelor rasiste şi injurioase în Finlanda, devenite "curente" pe internet şi din ce în ce mai frecvente în discursul politic, potrivit unui raport publicat marţi, informează AFP, potrivit Agerpres.

În această ţară nordică, dată adesea drept exemplu pentru calitatea vieţii şi egalitatea între sexe, doar 6,6% din populaţie s-a născut în afara frontierelor ei, cea mai scăzută cotă de persoane născută în străinătate pentru o ţară vestică din Uniunea Europeană.
 
Însă, Finlanda ar putea înregistra, pentru anul 2018, cea mai mare rată de violenţe rasiale şi de hărţuire a persoanelor de origine africană, potrivit unui studiu desfăşurat de UE în 12 ţări.
 
"Mesajele de ură rasiste şi intolerante în discursul public sunt în creştere şi îi vizează în special pe solicitanţii de azil şi pe musulmani", şi-a exprimat regretul în raportul său Comisia Europeană împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI), organism al Consiliului Europei.
 
În acelaşi timp, pe internet, "expresii de rasism şi xenofobie împotriva imigranţilor sau persoanelor de origine africană, a persoanelor LGBT şi a comunităţii evreieşti sunt lucru curent, la fel ca afirmaţiile injurioase la adresa romilor", notează autorii raportului.
 
Anul trecut, 63% dintre persoanele de origine africană care locuiesc în Finlanda au declarat că au fost victime ale hărţuirii rasiste în timpul ultimilor cinci ani, potrivit unui studiu al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), nivelul cel mai ridicat înregistrat în cele 12 ţări analizate.
 
Chiar dacă ECRI şi-a exprimat mulţumirea în legătură cu măsurile luate recent pentru a încerca rezolvarea acestor probleme, Comisia estimează că "răspunsurile autorităţilor finlandeze la aceste incidente nu pot fi considerate pe deplin adecvate".
 
Finlanda a înregistrat 1.165 de incidente ale urii în 2017, potrivit ultimelor date furnizate. Raportul critică colectarea de date inegală, ceea ce împiedică stabilirea de comparaţii anuale precise. Cu toate acestea, "reprezentanţii societăţii civile au indicat că numărul de delicte ale urii, în special împotriva refugiaţilor şi musulmanilor, a crescut în Finlanda din 2015", subliniază raportul.
 
ECRI cere de asemenea modificarea unei legi controversate care obligă la sterilizarea persoanelor transgender ca măsură obligatorie pentru ca acestea să poată fi recunoscute din punct de vedere legal ca atare. În iunie, premierul social-democrat al Finlandei, Antti Rinne, s-a angajat să abroge această lege.
Autor: Agerpres
11.09.2019 Actual
598
0

Comentarii 0