Sursa imagine: procuratura.md

Chirurg din Orhei, condamnat pentru malpraxis, soldat cu decesul unui pacient

Un medic chirurg de urgenţă din cadrul Spitalului raional Orhei a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu decesul unui pacient.
 
Procuratura raionului Orhei a demonstrat prin probe că, pe 13 martie 2015, fiind medic curant al unui pacient internat în spitalul raional în acea zi cu diagnosticul „Retenţie urinară acută. Macrohematurie” şi fără a-l examina personal, chirurgul i-a prescris pentru administrare preparate care pot genera reacţii alergice şi anafilactice. De notat că, respectivele medicamente i-au fost prescrise pacientului chiar dacă chirurgul cunoştea că acesta suferea de astm bronşic, fapt ce-l obliga să respecte anumite standarde de investigare şi tratament special.
 
Astfel, ca urmare a administrării medicamentelor prescrise de către medic, în seara aceleiaşi zile a survenit moartea pacietului, în vârstă de 67 de ani.
 
Pentru elucidarea celor întâmplate procurorii au efectuat o serie de acţiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale, care au evidenţiat culpa medicului în acest caz, concluzionând că moartea pacientului a survenit în rezultatul insuficienţei respiratorii acute, ca urmare a crizei astmului bronşic.
 
Fiind audiat, medicul, în vârstă de 43 de ani şi cu un stagiu de 18 ani în cadrul spitalului raional Orhei, nu şi-a recunoscut vina.
 
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Autor: HotNews
23.07.2019 Actual
567
0

Comentarii 0