Sursa imagine: agrobusiness.md

Ziua Naţională a Vinului revine în PMAN după doi ani de pauză

86 de vinării din ţară şi-au anunţat participarea la Ziua Naţională a Vinului. Evenimentul va avea loc în data de 1 şi 2 octombrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. În acest an, sărbătoarea va avea un slogan special „Vinul meu aduce pace, Ura-n dragoste preface". În premieră, în data de 29 si 30 septembrie va avea loc un Concurs naţional de degustare - Vinul Moldovei 2022. Experţi internaţionali din 7 tari, inclusiv Franţa, Marea Britanie, România, dar şi experţi locali vor aprecia vinurile moldoveneşti participante la competiţie, relatează Moldova 1.

„În acest an vom avea un număr record de companii participante la acest eveniment, se vede dorinţa tuturor producătorilor de vin de a-şi expune produsele lor de o calitate foarte înaltă consumatorului. Spre marea noastră bucurie vom avea un număr foarte mare de mici producători care după cum ştim produc vinuri autentice”, spune directorul interimar al ONVV, Elizaveta Breahnă.

Potrivit organizatorilor, evenimentul va începe cu ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naţionale a Vinului, ulterior va avea loc decernarea Medaliilor de Recunoştinţă şi a premiilor dedicate reprezentanţilor sectorului vitivinicol. Vinăriile din ţară vor avea uşile deschise pentru turiştii dornici să descopere ofertele oeno-gastronomice şi tezaurul cultural-artistic al ţării noastre.

„Ne bucurăm că sărbătoarea naţională Ziua Vinului este gazda acestor 86 de producători, dintre care 35 sunt crame mici. Toţi aceşti producători din Republica Moldova transmit anual 60 de milioane de invitaţii în peste 60 de destinaţii din lume de a vizita Moldova şi de a descoperi Moldova”, a declarat reprezentanta USAID Moldova, Diana Lazăr.

Evenimentul va cuprinde şi un program artistic şi cultural, dar şi Şcoala Vinului, care îşi propune să educe consumatorii referitor la consumul responsabil de vin, iniţieri în cultura vinului. Totodată, vor fi organizate şi tururi dedicate şi programe speciale la toate vinăriile cu potenţial oenoturistic din ţară.

„În Republica Moldova cultivarea strugurilor si producerea de vin este o cultură, o cultură deosebită pe care noi o promovăm în plan internaţional cu un deosebit succes si participând pe data de 1 si 2 la acest frumos eveniment în plan naţional noi nu facem altceva decât aducem cinste si onoare agricultorilor noştri care cresc această vită de vie, cultivă strugurii, îi culeg si producătorii noştri in final de vin care prin producerea de vin pun acea cunună frumoasă pe coşurile cu struguri aşa că vă aşteptăm cu mult drag 1 si 2 in PMAN, octombrie este perioada în care noi facem cinste producătorilor de struguri, de vinuri de calitate din Republica Moldova”, a declarat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Cea de- 21 ediţie a Zilei Naţionale a Vinului este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, cu suportul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare şi USAID Moldova.

Autor: trm.md
27.09.2022 Actual
357
0

Comentarii 0