
Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, face apel la Ucraina să accelereze reformele împotriva corupţiei
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel vineri la Ucraina să îşi accelereze reformele împotriva corupţiei, asigurând Kievul de sprijinul statelor membre pentru "drumul lung" spre aderarea la UE, potrivit AFP.
Von der Leyen a salutat reformele deja efectuate şi instituţiile iniţiate pentru a crea "o maşină anticorupţie impresionantă", într-un discurs prin videoconferinţă în faţa deputaţilor ucraineni.
"Însă de acum aceste instituţii au nevoie de mijloace de acţiune şi de persoane potrivite în posturile de răspundere", a afirmat ea.
"Trebuie ca noul şef al parchetului specializat în lupta împotriva corupţiei şi noul director al biroului naţional ucrainean de luptă împotriva corupţiei să fie numiţi cât mai repede posibil", a mai afirmat şefa executivului european.
În legătură cu proiectul de reformă a Curţii Constituţionale, ea a spus că este "necesar să se prevadă, pe cale legislativă, o procedură de selecţie a judecătorilor".
Ea a salutat adoptarea de către Kiev a unei legi menite să oprească "influenţa excesivă a oligarhilor asupra economiei", însă a cerut ca Ucraina să asigure de acum "aplicarea sa într-o manieră solidă din punct de vedere juridic".
Ursula von der Leyen a cerut de asemenea adoptarea unei "legi privind media, care să alinieze legislaţia ucraineană la normele Uniunii Europene şi să ofere autorităţii independente de reglementare a media a mijloacelor necesare".
Liderii celor 27 de state membre au acordat la 23 iunie Ucrainei statutul de candidată la UE.
"Drumul ce trebuie parcurs va fi lung, însă Europa va fi alături de voi cu fiecare etapă, indiferent de cât timp va dura, de la aceste zile întunecate de război până în momentul în care veţi trece pragul Uniunii Europene", a promis Ursula von der Leyen.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Clădirea istorică din Țaul, reabilitată în anul 2014, găzduiește Muzeul istorico-etnografic al satului
11.08.2022 -
Cu suportul Poloniei, în orașele-poli de creștere Edineț și Soroca vor fi instituționalizate Unități de implementare a proiectelor
10.08.2022 -
PREZENTAREA STUDIULUI PRIVIND CALITATEA SERVICIILOR EDUCAȚIONALE ȘI DE ANGAJARE, OFERITE TINERILOR NEET AFLAȚI ÎN CONFLICT CU LEGEA
09.08.2022 -
Termeni de referință pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului privind specializarea inteligentă în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova
09.08.2022 -
Condiții inovatoare pentru industriile creative din Moldova, cu suportul Programului Transnațional Dunărea
05.08.2022
-
Comentarii 0