
Ultimul weekend din această primăvară va fi ploios, cu vreme instabilă
Ploi cu descărcări electrice şi temperaturi variabile anunţă Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) pentru acest sfârşit de săptămână, care este şi ultimul weekend de primăvară, transmite MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, 28 mai, în toată ţara va ploua, precipitaţiile fiind însoţite de fulgere, izolat, averse puternice cu grindină. Termometrele vor indica ziua, până la 29 de grade Celsius, iar noaptea, între 10 şi 15 grade de căldură. Vântul sudic va sufla slab la moderat, sâmbătă, în timpul descărcărilor electrice, cu intensificări de până la 15-20 m/s. Mai frig va fi în mod obișnuit în regiunea de nord.
Duminică, 29 mai, brusc se va răci, mercurul termometrelor va indica maxime diurne de 23 de grade. Noaptea se vor menţine aceleaşi tendinţe termice. Ploile vor continua, dar mai mult în sudul ţării.
Vremea ploioasă va caracteriza izolat şi începutul săptămânii următoare, însă ulterior, primele zile din iunie se aşteaptă a fi caniculare, cu maxime de până la 34 de grade Celsius.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
La Ungheni au fost finalizate lucrările de construcție a rețelei de apeduct și canalizare finanțate de UE
24.06.2022 -
Ședință de lucru în cadrul proiectului ce prevede crearea unei zone de agrement în orașul Ialoveni
24.06.2022 -
Au demarat lucrările de extindere a rețelelor de canalizare în Municipiul Hîncești
23.06.2022 -
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă stabilite în Agenda 2030 - discutate astăzi la Ialoveni
22.06.2022 -
„Conservarea tradițiilor populare prin prisma dimensiunii de gen”: Tabăra de Vară din raionul Ungheni
21.06.2022
-
Comentarii 0