Sursa imagine: imagine simbol

Joc popular de puzzle produs de un moldovean, la mare căutare în SUA

Produce elementele unui joc popular de puzzle pe care la exportă în Statele Unite ale Americii (SUA). Vorbim despre Alexandru Chiţu din Ştefan-Vodă, care vinde prin intermediul unei companii americane de comerţ un joc vechi, de origine chineză, numit Tangram, cunoscut şi sub denumirea „pătratul magic”, relatează Mesager.

Alexandru Chiţu spune că ideea de afacere i-a venit acum patru ani, când comerţul online îşi lua avânt.

„Jocul dat îl făceam la intermediari. Îl strângeam la dânşii, plasticul îl tăiam la dânşii. Pe parcurs am văzut că este cerinţă pe piaţă, am încercat de a obţine finanţare pentru a achiziţiona echipamentul personal. Am înregistrat echipamentul şi am început a produce acest joc singur”, spune Alexandru Chiţu, antreprenor.

Anual, antreprenorul, produce până la zece mii de unităţi pe care le exportă în SUA prin intermediul unei platforme de comerţ online.

„Are şapte figuri ale Tangramului, o cărţulie în care sunt indicate figurile pe care le putem face cu aceste şapte figuri. La fel, avem arătate şi o mică soluţie pentru ele”, mai spune tânărul.

Pe lângă acest joc, Alexandru Chiţu produce şi cutii personalizate din lemn.

„Este o cerinţă foarte mare la cutii pentru cadouri. În perioada Anului Nou nu am reuşit fizic să onorăm toate comenzile. Laserul lucra 24 din 24, în două schimburi, iar noi oricum nu am făcut faţă comenzilor”, menţionează Alexandru Chiţu.

Recent, bărbatul a obţinut un grant nerambursabil din partea ODIMM pentru procurarea tehnicii noi. Antreprenorul îşi doreşte să ofere mai multe locuri de muncă tinerilor.
 

Autor: trm.md
26.01.2022 Istorii din MD
2678
0

Comentarii 0