Sursa imagine: imagine simbol

R. Moldova riscă să piardă 60 de milioane de euro

Republica Moldova riscă să rateze 60 de milioane de euro, în calitate de asistență financiară nerambursabilă din partea României, dacă un protocol care prevede inclusiv prelungirea acordului nu va fi ratificat până în luna aprilie, când expiră termenul. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, susține că Guvernul interimar nu poate negocia și semna acest document.

Republica Moldova ar urma să ratifice un protocol adițional la Acordul de grant în valoare de 100 de milioane de euro până în luna aprilie, în caz contrar acesta va expira și astfel riscăm să pierdem asistență în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro care nu a fost utilizată până acum, a declarat la TVR Moldova ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. El a menționat că Bucureștiul a transmis proiectul acelui protocol încă la începutul lunii noiembrie, dar Guvernul de la Chișinău nu l-a examinat, iar acum nu este clar dacă guvernul interimar dispune de împuternicirile necesare.

Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, a comentat pentru Radio Chișinău că Guvernul interimar, într-adevăr, nu poate negocia și semna tratate internaționale, doar dacă judecătorii Curții Constituționale nu vor decide altfel, dar, în opinia sa, nu ar exista argumente în favoarea unei asemenea interpretări.

Amintim că Maia Sandu a depus o sesizare la Curtea Constituțională pentru a verifica constituționalitatea mai multor articole de lege care limitează Președintele țării și Guvernul demisionar în exercitarea atribuțiilor, inclusiv dreptul Guvernului demisionar de a semna tarate internaționale.

Acordul de asistență nerambursabilă din partea României în valoare de 100 de milioane de euro a fost semnat la 27 aprilie 2010. Acesta prevedea finanțarea unor proiecte concrete în diferite domenii. Până acum au fost accesate doar aproximativ 40 de milioane de euro din acea asistență, pentru proiecte precum renovarea grădinițelor, finanțarea unor lucrări la construcția gazoductului Iași-Ungheni, și altele. Inițial, acordul a fost semnat pentru patru ani, ulterior fiind prelungit până la sfârșitul lunii martie 2021. În cadrul vizitei sale la Chișinău, la 29 decembrie 2020, președintele României, Klaus Iohannis, a manifestat disponibilitatea Bucureștiului de a prelungi Acordul, precum și de a extinde aria proiectelor ce pot fi finanțate în baza acestuia.

Autor: radiochisinau.md
22.01.2021 Actual
680
0

Comentarii 0