Sursa imagine: trm.md

Starea de urgenţă în sănătate publică ar putea fi prelungită

Măsurile instituite pentru perioada stării de urgenţă ar putea fi prelungite până în 31 decembrie. Prevederile se conţin într-un proiect de hotărâre publicat de către Ministerul Finanţelor şi supus consultărilor publice, relatează Mesager.

Potrivit proiectului de hotărâre, se propune în continuare ca angajatorul să achite toate drepturile salariale lucrătorilor medicali implicaţi în tratarea pacienţilor bolnavi de COVID-19 internaţi în instituţiile medico-sanitare publice spitaliceşti. De asemenea, să fie oferit un spor lunar în mărime de până la un salariu pentru munca prestată în condiţii de risc sporit pentru sănătate.

Măsurile prevăd ca angajaţii infectaţi cu noul tip de Coronavirus ai Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică şi ai instituţiilor medicale să primească indemnizaţii unice de 16 mii de lei aşa cum se procedase şi anterior. Totodată, se propune să fie extinse, până în 31 decembrie, prevederile ce se referă la normele legate de achiziţiile publice necesare pentru prevenirea şi controlul epidemiei.

Astfel, se propune reducerea termenelor generale în cadrul licitaţiei deschise sau restrânse, cererii ofertei de preţuri, iar în cazuri de extremă urgenţă să fie utilizată procedura de negociere fără publicarea prealabilă a anunţului.
 

Autor: trm.md
25.11.2020 Actual
642
0

Comentarii 0