Sursa imagine: diez.md

Am putea plăti mai puțin pentru energia electrică. Premier Energy solicită de la ANRE micșorarea prețului pentru anul 2020

ÎCS Premier Energy SRL a prezentat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică solicitarea de ajustare şi aplicare a prețurilor pentru furnizarea energiei electrice pentru anul 2020. Dacă ANRE va decide ajustarea noilor prețuri, atunci beneficiarii finali ar putea plăti de la 5 până la 11 % mai puțin.

La baza calculelor au fost luați în considerare mai mulți factorii, și anume prețul de procurare a energiei electrice stipulate în contractele în vigoare pentru anul 2020, tarifele pentru serviciile de transport și distribuție în vigoare, precum și tarifele de distribuție solicitate pe data de 11 martie curent de către operatorul de distribuție, costurile de bază aferente activității și furnizare a energiei electrice, volumul de energie furnizată etc.

Preturile reglementate pentru furnizarea energiei electrice pe toate nivelele de tensiune sunt mai mici comparativ cu cele în vigoare, inclusiv pentru consumatorii casnici. În acest sector se prevede o reducere cu 10,76 bani sau 5,7%.


 

Autor: diez.md
13.07.2020 Actual
485
0

Comentarii 0