Sursa imagine: tvrmoldova.md

Filmul polițist continuă: Ştefan Gaţcan încă nu şi-a retras plângerea

Procuratura Generală nu a recepţionat, până la această oră, cererea cu privire la retragerea plângerii din partea deputatului Ştefan Gaţcan, iar procesul penal continuă.

Informaţia a fost confirmată pentru reporterii portalului Anticoruptie.md de Maria Vieru, purtătoarea de cuvânt a PG. 

TVR MOLDOVA aminteşte că la 30 iunie, Ştefan Gaţcan a anunţat că părăseşte fracţiunea parlamentară a PSRM pentru a se alătura grupului Pro Moldova.  Câteva ore mai târziu, Pro Moldova a anunţat într-un comunicat de presă că, „au început ameninţările şi controalele la clinica privată fondată de Ştefan Gaţcan”. Deputaţii PSRM au protestat în faţa clinicii private pe care a fondat-o Ştefan Gaţcan, aducând o coroană, dar şi în faţa casei deputatului. Mai mult, deputatul a fost oprit forţat în trafic, fiind hărţuit şi ameninţat, spun cei din Pro Moldova. În acest sens, Ştefan Gaţcan a depus o plângere la Procuratură.

Totul a luat o altă întorsătură a doua zi dimineaţa, când PSRM a anunţat într-un comunicat de presă că Ştefan Gaţcan a participat la şedinţa fracţiunii parlamentare a socialiştilor, că şi-a depus mandatul de deputat şi că va rămâne în echipa PSRM. „Fracţiunea PSRM a luat act de această decizie şi l-a încurajat pe Ştefan Gaţcan să participe cât mai activ în viaţa Partidului Socialiştilor”, se spune în comunicatul PSRM. 

De cealaltă parte, deputaţii Pro Moldova au afirmat că Ştefan Gaţcan a fost „sechestrat de un grup de deputaţi socialişti şi obligat să semneze cererea de demisie”. Ulterior, au apărut informaţii conform cărora Ştefam Gaţcan nu se mai află în Republica Moldova, Igor Dodon confirmând că SPPS a asigurat paza lui Ştefan Gaţcan până la frontieră. Ştefan Gaţcan a apărut doar în câteva secvenţe video, în care spune că are nevoie de „reabilitare psiho-emoţională”. Azi dimineaţă, Gaţcan a anunţat că îşi retrage plângerea de la Procuratură. 

Autor: tvrmoldova.md
06.07.2020 Actual
601
0

Comentarii 0