Sursa imagine: agora.md

Un avocat al lui Platon confirmă că intenționează să obțină 250 de milioane de dolari de la Moldova

Avocatul ucrainean Veaceslav Lîci, considerat un apropiat al raiderului Veaceslav Platon a confirmat astăzi, fiind contactat de TVC, că intenționează să obțină 250 de milioane de dolari din bugetul Moldovei pentru clientul său. El dă ca exemplu dosarul Energoalians, când în urma unui atac raider în spatele căruia ar sta același Platon, Republica Moldova a fost hărțuită ani în șir în instanțe internaționale.

TVC a primit marți, 2 iunie, din partea unor surse, care au solicitat anonimatul, un demers depus de compania de avocatură a lui Lîci – „Veaceslav Lîci și partenerii”, în care acesta amenință, pentru o pretinsă datorie pe care statul ar avea-o față de clientul său Igor Ciuiko, că va ataca Republica Moldova într-o instanță internațională și va cere despăgubiri de 250 de milioane de euro.

TVC l-a contactat pe Veaceslav Lîci care a confirmat că a depus demersul respectiv și că își menține cererea în favoarea clientului său, fiind convins că poate obține în instanțele internaționale despăgubirile pretinse.

„Este posibil, bineînțeles și se va întâmpla numaidecât reieșind din capitalizarea reală a băncii, precum și din acțiunile ilegale, care au fost întreprinse în privința clientului. Practica internațională cunoaște multe astfel de exemple. Cu atât mai mult că noi avem deja cazuri de succes împotriva Moldovei. În particular, datorită implicării noastre a fost decis dosarul „Energoalians”. De aceea, noi vom obține toată suma”, a declarat Lîci.

El a recunoscut că că îl cunoaște pe Veaceslav Platon, care a fost clientul său, dar a refuzat să spună în ce relații este cu el acum. „Nu aș vrea să răspund la această întrebare”, a declarat Lîci.

Amintim că, potrivit unor informații obținute de TVC, în spatele cererii depuse de casa de avocatură a lui Lîci ar sta același Veaceslav Platon, care pune în aplicare o schemă pentru a obține 250 de milioane de dolari cu care să-și achite eliberarea. 100 de milioane din acești bani i-ar reveni lui Igor Dodon, aceeași sumă mediatorilor din FSB, iar 50 de milioane sunt pentru cheltuielile lui Platon.

În schema de eliberare a lui Platon un rol important îl are și procurorul general Alexandr Stoianoglo, cel surprins recent în discuții amicale cu pușcăriașul, care, la rândul său, îi explica modul cum poate fi deposedat de acțiunile de la „Victoriabank” un investitor internațional. Și „clientul” lui Lîci, Igor Ciuiko, este o persoană din anturajul lui Platon, cu care acesta a avut „afaceri” și în trecut.

Ziarul de Gardă scria acum 4 ani, că Ciuiko este (cel puțin a fost n.red) avocat la biroul „VVD”, prin intermediul căruia Veaceslav Platon a încercat, în anii 2000, să scoată din Întreprinderea de Stat ucraineană „Energoatom” nu mai puţin de 18 milioane USD. Tatăl lui Ciuiko a lucrat în serviciile secrete ucrainene. O scurtă perioadă de timp, Ciuiko a fost dat în căutare de autorităţile din Ucraina, fiind învinuit de escrocherii în proporţii deosebit de mari. Dosarul „Energoalians” la care face referire Lîci reprezintă, de asemenea, un caz de atac raider în care Republica Moldova a fost păgubită și atrasă în procese interminabile în instanțele internaționale. În spatele acestui atac ar sta, de asemenea, Veaceslav Platon.

Autor: tvc.md
02.06.2020 Actual
514
0

Comentarii 0