Sursa imagine: ipn.md

Gligor: Dezbaterile pe marginea legii ONG-urilor au o conotație politică

Dezbaterile asupra proiectului de lege cu privire la organizațiile non-guvernamentale au un substrat politic. Aceasta e opinia juristului Ștefan Gligor. În calitatea sa de expert permanent al dezbaterilor publice de la Agenția IPN „De ce condițiile asistenței macrofinanciare europene au devenit mărul discordiei?” el a menționat că „astăzi, în Moldova, unele ONG-uri sunt folosite pentru propaganda politică și coruperea alegătorilor. Dar, odată cu adoptarea noii legi, ele nu vor mai putea îndeplini această funcție. Legea prevede mai multă transparență”, a subliniat  Ștefan Gligor.

El a menționat, că în Parlament există un consens asupra adoptării noii Legi a ONG-urilor, Ministerul Justiției participând cel mai activ la modificarea primei redacții a proiectului. „Cu toate acestea, autoritățile, care suporta căderi catastrofale de rating din cauza pandemiei, precum și după eșecul acordului de credit cu Rusia, se împotrivesc vehement aprobării definitive a proiectului de lege, încercând să mențină controlul asupra societății înainte de alegeri”, a opinat expertul.
 
„Într-o societate democratică, unde eu nu încalc prevederile Constituției și legile, statul nu are ce se amesteca în treburile mele. Iar organizațiile non-guvernamentale, în prezența unor delimitări clare, nu au dreptul să intervină în activitatea politică", a explicat Ștefan Gligor, optând pentru necesitatea aprobării noii Legi a ONG-urilor.
Autor: IPN
02.06.2020 Actual
427
0

Comentarii 0