
Sursa imagine: defenseromania.ro
Un elicopter de tip Mil Mi-8 al armatei ruse s-a prăbuşit în apropiere de Moscova
Un elicopter de tip Mil Mi-8 al armatei ruse s-a prăbuşit în regiunea Moscova, provocând moartea echipajului, a anunţat marţi Ministerul Apărării, refuzând să precizeze câte persoane se aflau la bord, transmite AFP.
,,Echipajul a murit din cauza rănilor din suferite în cursul aterizării de urgenţă a aparatului", a precizat ministerul rus pentru AFP, potrivit Agerpres.
Pe 19 mai, Incidentul a avut loc la 20 de kilometri de orașul Klin (Regiunea Moscovei), în jurul orei 20:00, în timpul unui zbor de antrenament, elicopterul Mi-8 al Forțelor Aeriene Ruse a făcut o aterizare forţată într-o zonă nelocuită. Ministerul rus al Apărării a precizat că principala cauză a producerii incidentului s-ar putea datora unei defecțiuni de natură tehnică.
Ministerul a mai precizat că elicopterul nu era înarmat, potrivit Izvestia. Potrivit unei surse din serviciile de urgență, echipajul era format din trei persoane, scrie agenția de presă rusă TASS.
Autor: defenseromania.ro
20.05.2020 Actual
1936
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Condiții inovatoare pentru industriile creative din Moldova, cu suportul Programului Transnațional Dunărea
05.08.2022 -
CALM către Președinta Maia Sandu: „Fără reforma APL II nu poate fi descentralizare și nici integrare în UE!”
04.08.2022 -
Mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de stat din RDC se instruiesc cu privire la acordarea primului ajutor și pregătire în caz de dezastre și gestionare a situațiilor cu risc crescut
04.08.2022 -
Jocul video educațional e-TIC, discutat cu tineri și tinere la Centrul de Tineret Cahul
03.08.2022 -
A fost semnat un contract de antrepriză, în valoare de 32,4 mln lei, pentru construcția unei stației regionale de epurare și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești
03.08.2022
-
Comentarii 0