
Sursa imagine: ipn.md
R. Moldova iese treptat din starea de urgență, cu păstrarea măsurilor de protecție
Starea de urgență se încheie, așa cum a fost planificat, la 15 mai. Oamenii revin la muncă, agenții economici își reiau activitatea, iar școlile rămân închise până la începerea noului an școlar. Etapele ieșirii treptate din starea de urgență au fost discutate de către reprezentanții Partidului Democrat și ai Partidului Socialiștilor, cu premierul și președintele țării, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al PDM, sunt importante respectarea măsurilor de protecție în contextul ridicării restricțiilor și reluării activității de business. Părțile au discutat și despre organizarea examenelor de bacalaureat din acest an, urmând ca o decizie la acest subiect să fie anunțată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării la mijlocul lunii mai.
De asemenea, se menționează că reprezentanții celor două partide s-au pronunțat pentru o evaluare și o analiză clară a situației în sectorul agricol și au convenit că, în funcție de pagube, Executivul va examina posibilitatea de a veni cu suport pentru agricultori.
Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 17 martie.
Autor: ipn
05.05.2020 Actual
1915
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Condiții inovatoare pentru industriile creative din Moldova, cu suportul Programului Transnațional Dunărea
05.08.2022 -
CALM către Președinta Maia Sandu: „Fără reforma APL II nu poate fi descentralizare și nici integrare în UE!”
04.08.2022 -
Mai mulți reprezentanți ai instituțiilor de stat din RDC se instruiesc cu privire la acordarea primului ajutor și pregătire în caz de dezastre și gestionare a situațiilor cu risc crescut
04.08.2022 -
Jocul video educațional e-TIC, discutat cu tineri și tinere la Centrul de Tineret Cahul
03.08.2022 -
A fost semnat un contract de antrepriză, în valoare de 32,4 mln lei, pentru construcția unei stației regionale de epurare și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești
03.08.2022
-
Comentarii 0