Sursa imagine: madrm.gov.md

ATENȚIE! Cei care vor arde resturi vegetale riscă o amendă în mărime de până la 9000 de lei

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) atenționează populația despre interzicerea arderii resturilor vegetale. Vă informăm că, în acest context, reprezentanți autorităților publice locale împreună cu serviciile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne și inspectorii Inspectoratului pentru Protecția Mediului, efectuează controale pentru a nu admite arderea resturilor vegetale.

Persoanele celor care vor arde frunzele și deșeurilor menajere, vor achita amendă conform Codului Contravenţional art. 154. Conform legii, persoanele fizice se  sancţionează  cu  amendă în mărime de la 600 până la 1200 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore, iar persoanelor juridice li se aplică o amendă în mărime de la 4.500 până la 9.000 de lei.
 
MADRM atenționează că în rezultatul arderii frunzelor, miriştilor, vegetaţie uscat şi resturilor vegetale, în stratul de aer de la suprafaţa solului, se elimină substanțe toxice precum: monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funinginea, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele, cei mai toxici şi periculoşi compuşi organici de compoziţie complexă. Aceste substanţe chimice pot cauza, chiar şi în microcantităţi, intoxicaţii ale căilor respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului.  De asemenea, pătunzând în apele de la suprafață substanțele nocive afectează și întreg mediului înconjurător.
 
Totodată, arderea vegetaţiei uscate provoacă şi efecte negative asupra solului, distrugând microfauna folositoare de la suprafaţa solului. Un alt efect negativ cauzat de aceste arderi îl reprezintă evaporarea apei din stratul superior al solului, prin crăpăturile rezultate pierzându-se şi apa din adâncime.
 
În context, MADRM atenționează cetățenii că incendiile de vegetaţie reprezintă un pericol pentru sănătate, bunuri materiale şi mediu.
Autor: HotNews
06.04.2020 Actual
542
0

Comentarii 0