Sursa imagine: captura FB

Fiecare din noi are nevoie de o oglindă (notițe critice)

La începutul lunii februarie curent la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău s-a jucat premiera spectacolului „Joisărbătoare” de Katalin Thuroczy. Regia și scenografia o semnează Slava Sambriș. În distribuție figurează numele actorilor din câteva generații: începând de la actori din „vechea gardă” până la studenții de pe băncile AMTAP-ului. „Sarea și piperul”, cum s-ar spune, condimente necesare pentru a da gust și culoare unui spectacol încărcat de amintiri, povești vesele și triste, realități cotidiene a timpurilor pe care le trăim cu toții (chiar dacă acțiunea se desfășoară în Ungaria) - tineri, bătrâni, copii, adulți. 

Subiectul este banal de simplu: în fiecare joi Zsuzsa (interpretă Angela Ciobanu) invită la masă prieteni de-o viață, bărbați și femei care se cunosc între ei, mame, bunici, copii pentru a mânca bine, a se distra și a depăna șirul amintirilor...

„Își face o pomană!”, așa s-ar comenta prin părțile noastre. Doar că regizorul, de la bun început - prin atmosfera din scenă, fraze în limba magiară care răzbat de la posturi de radio sau din televizor - parcă ne „atenționează” cu insistență: „Nici un fel de analogie cu „pomene” și viața de aici!” Mă și „inervasem” un pic: cam de ce aș asculta o limbă pe care nu o înțeleg?! Și ca să fiu sinceră: cel mai mult mă scotea din „sărite” Televizorul: un personaj care umbla de colo-colo pe scenă, se hlizea la noi, spectatorii, gesticula, în timp ce o tânără copilă, așezată pe un scaun, cu picioarele pe masă, cu căști la urechi, butona de zor la telefonul mobil și zero atenție la televizorul „plimbăreț”. 

Acesta-i preludiul spectacolului „Joisărbătoare”, fiindcă ceea ce-a urmat a fost cea mai bizară adunătură de Hilde, Istvani, Adele, Laci, Mane, Boske, Eve și Amelidragă... Care de care mai deșănțat, mai grotesc, țâfnos și urâcios, dar toți puși pe veselie, mâncăcioși, dornici de viață și buni comentatori ai vieții politice! „Mare-i grădina Domnului!”, mi-am zis și m-am uitat pe furiș la vecinii mei de pe rândul 4, de fapt, ne uitam unii la alții, întrebător, de parcă vroiam să nu distanțăm de această lume... „Nu, nu, noi nu facem parte din ea!” Dar personajul Dinei Cocea (Adel) care-și uitase câinele acasă și-l căuta agitată în casa Zsuzsei sau moțul lui Istvan (actorul Nicolae Darie) care-mi amintea de cineva, ori „supărările” Hildei (actrița Tatiana Saenco) și glumele șarjate ale Boskei (actrița Lilia Bejan), disperarea Evei (actrița Diana Decuseară), inocența și seninătatea de pe fața actriței Ninela Caranfil (Amelidragă), hazul lui Sandor (actorul Iurie Negoiță) și vivacitatea Manei (actrița Mihaela Strâmbeanu) nu-mi dădeau pace, fiindcă...

Slava Sambriș, cred, s-a gândit și la „moftangiii” de noi! Spectacolul montat de acest regizor care, sunt sigură, va urca, în „galop” pe scara creației, se pliază perfect și la realitățile noastre cu doamne de toate vârstele care vor să pară cochete și domni care se vor gentilomi, dar de fapt devin ridicoli până la lacrimi. În acest spectacol nu există „ai noștri” și „ai voștri”, dragoste și ură, normal și anormal. Regizorul a știut să încadreze actorii într-un subiect vesel-comic-trist-hazardat și să țese un amalgam în care aceste personaje, bizare și deocheate, s-au împletit organic într-un spectacol de mare forță și fantezie regizorală. Sava Sambriș a inventat un personaj care nu există în textul dramatic: Televizorul, jucat inspirat de tânărul actor Vladislav Ropot. Este, poate, axa pe care se ține acțiunea din spectacol. Scenografia nu se schimbă, e una statică: aceleași fotografii, aceiași pereți, același tavan, același mobilier. Se schimbă doar felurile de mâncare, apar noi personaje, mișcarea scenică însă e „dirijată” în mare măsură de domnul Televizor, care comenează, cântă, dansează, ba chiar face și baie... Zgomotele, cântecele, muzica, imaginile totul completează delirul, dar și o anume frumusețe a unor amintiri din altă viață, prezentul fiind aproape ... absent. 

Autoarea piesei, Katalin Thuroczy, spunea într-un interviu luat cu ocazia premierei de la Teatrul „Odeon” din București (martie 2007): „În Ungaria, dar cred că nu numai, după schimbarea regimului a început un proces social specific: foarte multă lume s-a prefăcut că ultimii 60 de ani nici n-ar fi existat... Atâta timp cât acest lucru a fost practicat de câteva persoane ajunse la vârsta a treia, am zâmbit, dar când am observat acest fenomen și în cazul tinerilor, am considerat că trebuie să iau în serios acest aspect”. Așa a apărut această piesă, inclusă în volumul „Anotimpul V”, scos desub tipar la editura Unitext a UNITER , traducere Anamaria Pop.

Spectacolul „Joisărbătoare” ne îndeamnă să luăm o oglindă, să ne previm îndelung chipul și să ne întrebăm: ce-am fost, cine suntem și ce lăsăm în urma noastră? ...

Autor: Larisa Ungureanu, critic de teatru
17.02.2020 Actual
573
0

Comentarii 0