Sursa imagine: bjbn.ro

Proiect-pilot dedicat încurajării lecturii, lansat la o bibliotecă pentru copii din Chișinău

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” a lansat miercuri, 22 ianuarie, proiectul-pilot „Punguța cu 2 cărți”, dedicat încurajării lecturii pentru copii, începând de la nașterea lor,  informează MOLDPRES.

Directorul instituției, Eugenia Bejan, a menționat pentru Agenție că scopul proiectului este de a transmite părinților din zone defavorizate mesajul privind importanța cititului împreună cu cei mici. „Este primordial să le citim copiilor chiar de la naștere, pentru că aceasta ajută la dezvoltarea optimă a creierului lor. Cuvintele pe care un copil le aude sau numărul lor influențează dezvoltarea lui cognitivă, mai ales în primii cinci ani de viață, când se formează majoritatea legăturilor neuronale”, a subliniat Eugenia Bejan.
 
În cadrul proiectului, 100 de familii din 20 de localități rurale din Republica Moldova vor participa la ateliere de literație, susținute de bibliotecarii din comunitate, și vor primi câte o punguță cu 2 cărți ilustrate, potrivite vârstei mici, pentru a fi citite copiilor acasă de către părinți sau bunici.
 
Proiectul inițiat de Asociația „OvidiuRo” este implementat de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, în parteneriat cu Centrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari din cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău și Fundația „Progress” din România.
 
În total, Asociația „OvidiuRo” a oferit pentru desfășurarea proiectului în Republica Moldova 230 de cărți ilustrate pentru copii și 100 de punguțe.
Autor: Moldpres
22.01.2020 Actual
810
0

Comentarii 0