Sursa imagine: gettyimages.com

Misterul pachetelor cu bani care apăreau periodic pe străzile unui orășel din Marea Britanie

Ani de zi zile, localnicii unui orășel din Marea Britanie s-au confruntat cu un mister extrem de plăcut:  apariția pe străzi, la intervale regulate, a unor pachete cu bani, în sumă fixă de 2.000 de lire sterline (aproximativ 11.000 de lei), informează CNN.

Pachetele cu bani au apărut, până acum, de 12 ori pe străzile din Blackhall Colliery, un orășel din nordul Angliei, începând din 2014. Banii erau, de regulă, lăsați în locuri unde puteau fi găsiți de persoane nevoiașe.
 
Acum, „misterul” a fost dezlegat: este vorba despre un cuplu care s-a „autodenunțat” la poliție. Cei doi au mărturisit că sunt persoanele care se află în spatele acestei acțiuni caritabile inițiate în 2014. De atunci, au lăsat, în acest fel, 12 pachete cu bani la diferite adrese din orășel.
 
Cei doi buni samariteni, care au dorit să rămână anonimi, au spus că au ales această localitate din cauza „legăturii emoționale” cu acest loc, după ce fuseseră ajutați, în trecut, de un localnic, a precizat un reprezentant al poliției. 
 
Astfel, cei doi anonimi au început, din 2014, să viziteze regulat orășelul și să lase sume de bani în locuri unde banii să poată fi descoperiți ușor de oameni cu probleme financiare. Cuplul obișnuia să rămână în zonă până când banii erau găsiți de persoana vizată.
 
Ani de zile, poliția a încercat, fără succes, să afle de unde provin aceste sume: s-au făcut cercetări la sucursala locală a unei bănci, la oficiul poștal și s-a încercat inclusiv luarea de amprente de pe respectivele pachete.
 
După ce cuplul anonim a precizat că el reprezintă „sursa banilor”, polițiștii le-au returnat integral toți banii pe care îi lăsaseră pe străzile orașului. Motivul: localnicii care descoperiseră pachetele de bani, le-au predat la poliție, fără să-i cheltuiască.
Autor: Digi24.ro
16.01.2020 Actual
698
0

Comentarii 0