Sursa imagine: tvrmoldova.md

Monument dedicat eroilor români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial a fost inaugurat în oraşul Rezina

După aproape 70 de ani de uitare şi indiferenţă, istoria a triumfat. În oraşul Rezina, de pe malul Nistrului, a fost inaugurat un monument dedicat grănicerilor şi eroilor români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. Obeliscul, străjuit de un vultur cruciat, a fost refăcut, după ce fusese distrus de sovietici la sfârşitul anilor ‘40. 

Monumentul a fost reconstruit la iniţiativa avocatului Iulian Rusanovschi, în colaborare cu primăria din Rezina. Înalt de 7 metri, obeliscul din piatră este străjuit de un vultur cruciat şi împrejmuit de 9 coloane.

„Acest monument, pe care îl avem acum în imagine, a fost reconstituit prin restabilire, în baza unei fotografii din 1936, când a fost ridicat monumentul. Majoritatea monumentelor din Basarabia au fost făcute anume pe malul Nistrului, şi nu pe malul Prutului, pentru că aici se vărsa cel mai mult sânge”, spune Iulian Rusanovschi, avocat, Asociaţia "Monumentum"

Monumentul a fost ridicat în memoria grănicerilor şi eroilor români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial. În perioada interbelică, de sărbători, vulturul aduna în jurul său oamenii din valea Rezinei. Marina Cernega, singurul martor în viaţă al acelor timpuri, povesteşte cum gospodinele aduceau plăcinte şi sarmale, iar în întreaga vale răsuna muzica de fanfară.  

„Foarte frumos era, iar pe 10 mai se făcea defilare. Cânta muzica.  Şi ne-am trezit într-o dimineaţă şi vulturul nu mai era. Am rămas toţi amărâţi. Vulturul era cea mai mare bucurie a vieţii noastre”, spune Marina Cernega, locuitoare a oraşului Rezina.

În spatele acestui monument se afla un cimitir militar care, însă, a fost distrus de sovietici, la sfârşitul anilor ‘40. Osemintele ostaşilor români au fost aruncate în Nistru, împreună cu monumentul.

„Cimitirul era plin cu cruci din piatră albă. Crucile erau încărcate cu pământ în maşini şi duse. Am plâns şi cu atâta am rămas”, mai spune Marina Cernega.

„Este sângele părinţilor şi buneilor noştri şi de acest monument nu au nevoie cei care au murit, avem nevoie noi, ca să ducem mai departe memoria înaintaşilor căzuţi la datorie”, spune Iulian Rusanovschi.

„Idealul pentru care s-au sacrificat a fost cel de reîntregire a neamului. În rezultatul primului război mondial a fost reîntregită ţara, neamul românesc şi frontiera trecea aici, pe Nistru. Dincolo de Nistru era puterea sovietică”, spune Anatol Petrencu, doctor în istorie.

„Grănicerii de la Nistru au apărat întreaga ţară românească. Au asigurat o stavilă nu numai teritorială, dar şi ideologică. Sovieticii promovau o ideologie atee”, spune Nicodim Petre, consilierul ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

„Memoria celor căzuţi în lupte nu are hotare. Fără a cunoaşte ceea ce a fost atunci, noi nu putem avea un viitor”, spune Rosian Vasiloi, fost şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

„Îmi doresc foarte mult ca în discuţiile de zi cu zi, între tineret, să fie ca punct de reper: dacă şi ne întâlnim, ne întâlnim la vulture”, spune Simion Tatarov, primar al oraşului Rezina.

Basorelieful străjuit de vultur este al treilea monument istoric refăcut în raionul Rezina, cu efortul avocatului Iulian Rusanovschi. În 2018 a fost refăcut bustul Regelui Ferdinand I, din acelaşi oraş, şi Mausoleul Ostaşilor Români cu Basorelieful Regelui Ferdinand I, din satul Lipceni.

Autor: tvrmoldova.md
12.12.2019 Actual
590
0

Comentarii 0