Sursa imagine: agerpres.ro

Atenţionare de călătorie în Franţa: Continuă perturbările în transporturile publice

Ministerul Afacerilor Externe din România informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că acţiunile greviste începute joi de Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene (RATP), compania naţională de căi ferate (SNCF), sindicatele FO-Transports et logistique (sindicat al şoferilor) şi FO-Air France (sindicat al personalului la sol) vor continua până pe 10 decembrie, ceea ce va menţine riscul perturbărilor din circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, în reţeaua rutieră, precum şi în orarul curselor aeriene, anunţând anulări de zboruri şi întârzieri, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MAE, cetăţenii români pot obţine informaţii actualizate despre situaţia din transporturile pariziene şi zona Ile-de-France accesând site-ul RATP: https://www.ratp.fr/.

Conform datelor disponibile pe site-ul Oui.SNCF https://www.oui.sncf/, cetăţenii sunt încurajaţi să opteze pentru alternative sigure de călătorie.

Pe durata grevei, informaţiile despre orarul trenurilor, de la o zi la alta, sunt disponibile în fiecare zi la ora 17:00, pe site-ul SNCF.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie numerele de telefon de permanenţă pentru misiunea diplomatică a României în Republica Franceză +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon +33643627736 şi Consulatul General ale României la Strasbourg +33627050022, la care pot apela în funcţie de circumscripţia consulară în care se află.
 

Autor: trm.md
07.12.2019 Actual
1030
0

Comentarii 0