Sursa imagine: defenseromania.ro

Incidentul nuclear de la Severodvinsk. Putin: Se lucra la un tip de armă fără egal în lume

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că oamenii de știință uciși într-o misterioasă explozie nucleară la baza de testare Nionoksa de lângă Severodvinsk (regiunea Arhanghelsk, în nordul Rusiei), lucrau la un tip de armă fără egal în lume.
 
Vladimir Putin a calificat drept fără egal pe plan mondial ,,noul sistem de propulsie a rachetelor'' în timpul testării căruia şi-au pierdut viaţa în august cinci angajaţi ai Agenţiei nucleare ruse (Rosatom) şi doi militari la baza de testare Nionoksa de lângă Severodvinsk, subliniind că Moscova va continua să perfecţioneze acest tip de armament, informează agenţia de presă Interfax în pagina sa electronică, potrivit Agerpres.
 
,,Faptul în sine de a deţine astfel de tehnologii unicat constituie astăzi cea mai importantă garanţie fiabilă a menţinerii păcii pe planetă'', a spus Putin joi, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Kremlin în cursul căreia a înmânat 'Ordinul pentru curaj' văduvelor specialiştilor Rosatom care şi-au pierdut viaţa în timpul testului din luna august, decoraţi postmortem.
 
Adresându-se familiilor victimelor, Putin a menţionat că este vorba despre 'cele mai avansate şi fără egal în lume idei şi soluţii tehnice, un tip de armament destinat să asigure suveranitatea, securitatea Rusiei în deceniile următoare'.
 
„Cu toţii suntem mândri de ei şi ne vom aminti de ei mereu'', a spus preşedintele rus, adăugând că aceştia 'au avut, într-adevăr, o misiune specială'.
 
La 8 august, Ministerul rus al Apărării a comunicat că pe o platformă de testare de la baza Nionoksa (regiunea Arhanghelsk) s-a produs un incident soldat cu victime umane.
 
Rosatom a anunţat ulterior că a avut loc o explozie în timpul unor teste pe o platformă maritimă a unei 'surse de energie cu radioizotopi' pentru rachete. În urma tragediei, cinci angajaţi ai Rosatom şi doi militari şi-au pierdut viaţa, fiind răniţi alţi trei tehnicieni ai Agenţiei nucleare ruse şi trei militari.
 
Autorităţile din Severodvinsk au anunţat la 8 august, iar mai târziu şi Agenţia meteorologică de stat rusă (Rosghidromet) că, în ziua incidentului, nivelul radiaţiilor a înregistrat o scurtă creştere la Severodvinsk, iar ulterior a revenit la normal.
Autor: defenseromania.ro
22.11.2019 Actual
716
0

Comentarii 0