Sursa imagine: epa.eu

UE: Escaladarea violențelor în Hong Kong este inacceptabilă

Comisia Europeană a avertizat luni că violenţa ca răspuns la escaladarea protestelor din Hong Kong este inacceptabilă şi a cerut ca intervenţiile autorităţilor să fie ''strict proporţionate'', transmite dpa.

Poliţia din Hong Kong a folosit gloanţe de cauciuc şi grenade cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, care au ripostat cu sticle incendiare.
 
''Am văzut ştirile conform cărora oameni care au acordat primul ajutor şi personal medical au fost arestaţi în timp ce încercau să acorde asistenţă celor răniţi, ceea ce este motiv de îngrijorare profundă'', a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini.
 
''Orice violenţă este, desigur, inacceptabilă, şi orice măsură luată de autorităţile de aplicare a legii trebuie să rămână strict proporţionată, iar libertăţile fundamentale, inclusiv dreptul de asociere şi exprimare paşnică, trebuie să fie respectate'', a adăugat reprezentanta UE.
 
Maja Kocijancic a spus că executivul comunitar le cere tuturor părţilor implicate în evenimentele din Hong Kong să dea dovadă de reţinere şi să se angajeze în eforturi pentru detensionarea situaţiei.
 
Protestele din Hong Kong au început la 9 iunie, după ce lidera executivului local, Carrie Lam, a încercat să promoveze o lege care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală.
 
În pofida retragerii proiectului legislativ la scurt timp, protestele din Hong Kong s-au transformat într-o mişcare pro-democraţie mai amplă, iar ciocnirile între manifestanţi şi poliţie au devenit tot mai violente.
Autor: Agerpres
19.11.2019 Actual
622
0

Comentarii 0