Sursa imagine: border.gov.md

Ilegalități consemnate pe Aeroportul Internațional Chișinău

Obiect metalic, asemănător cu un cartuș de luptă și acte cu indici de falsificare identificate de către polițiștii de frontieră în timpul formalităților de control. Incidentele au fost înregistrate pe parcursul a ultimelor 48 de ore cu documentarea a doi cetățeni din Iraq și o moldoveancă.

Printre pasagerii rutei aeriene Istanbul – Chișinău s-au prezentat la linia de control pe sensul de intrare în țară doi cetățeni originari din Iraq, o doamnă în vârstă de 44 de ani și fiul acesteea de numai trei ani. Persoanele s-au legitimat cu acte de călătorie croate cu semne vădite de falsificare.
 
Conform analizei de risc, inspectorii PF au dispus efectuarea controlului suplimentar. Astfel, în bagajul de mână a mai fost depistat și o carte de identitate neveridică, care ar fi eliberată de autoritatea competentă din Croația, pe numele persoanei, sus menționate.
 
Un alt incident s-a înregistrat în timpul procesării bagajelor de cală pe direcția ieșire din R. Moldova, unde s-a observat un obiect metalic de culoare aurie, asemănător cu un cartuș de luptă. Geanta a fost ridicată și supusă verificărilor. Audiată, posesoarea bagajului, o tânără în vârstă de 25 de ani, a recunoscut că i-ar aparține, însă nu cunoaște nimic despre cele depistate.
 
În repercursiunea celor depistate, atât documentele de călătorie cât și cartușul de luptă au fost trimise către efectuarea expertizei tehnico-juridică. Polițiștii de frontieră continuă cercetările pe marginea incidentelor respective până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
Autor: HotNews
18.11.2019 Actual
795
0

Comentarii 0