Sursa imagine: moldpres.md

Noiembrie continuă să bucure cu vreme caldă şi însorită

Ultima lună de toamnă continuă să ne bucure cu vreme blândă şi însorită, fără precipitaţii. Această tendinţă se va menţine în următoarele zile, conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, sfârşitul săptămânii curente va fi încă generos la temperaturi de-a dreptul primăvăratice, ajungând, în medie pe ţară, până la 23 de grade Celsius, ziua, şi 13 grade, noaptea. De luni, 11 noiembrie, vremea se va răci nesemnificativ şi se va menţine pe poziţii de maxim 20 de grade încă câteva zile.

În perioada de referinţă, ploi de scurtă durată se prevăd, rareori, doar în nordul ţării, fapt ce îi cam îngrijorează pe agricultori. „Seceta de peste an continuă să ne facă bătăi de cap. După ce am avut o roadă foarte proastă de grâu şi porumb, acum sunt stopate şi un şir de lucrări de toamnă. Pe unele terenuri este practic imposibil de arat, pentru că pământul este foarte uscat, iar ploi în viitorul apropiat nu se prevăd”, a estimat pentru MOLDPRES un producător agricol din sudul ţării.

Conform calendarului popular, a doua săptămână din Brumar are în centru sărbătoarea lui Sfântul Dumitru, numit de creştini şi Simedru. „La Simedru prin multe locuri se termina pășunatul, se alegeau oile, se achitau cu păstorii și-i angajau pentru anul viitor. În popor se spune: „La Simedru ciobanii își caută stăpânii”. De acum și până la Sf. Gheorghe cerul este încuiat, oamenii intră în anotimpul hainelor groase, iar vietățile pământului încearcă și ele să-și găsească adăposturi cât mai calde”, indică mai multe surse.

Meteorologia populară nu se prea potriveşte cu hărţile sinoptice actuale, or, până la finele acestei toamne mai sunt încă două decade, însă anotimpul din acest an a reuşit să bată nişte recorduri. Bunăoară, octombrie 2019 a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume, potrivit  serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, menţionând că este a cincea lună consecutivă care a depăşit sau s-a apropiat de un nivel record.
 

Autor: moldpres.md
10.11.2019 Actual
532
0

Comentarii 0