Sursa imagine: border.gov.md

Cetățean al Rusiei, documentat pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei

Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora a reținut un bărbat, aflat la 50 de metri de linia de frontieră, care se deplasa pe direcția Palanca – Maiaki Udobnoie prin ocolirea punctului de trecere din proximitate. Astfel, persoana este pasibilă de cercetare penală conform art. 362 Cod Penal al RM.

Astăzi, în jurul orei 12:30, polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu au fost alertați de prezența unei persoane pe sectorul de responsabilitate. Aceasta se deplasa cu pas grăbit spre ieșire de pe teritoriul țării. La scurt timp, a fost reținut și identificat cetățeanul Federației  Ruse, în vârsta de 35 ani, cu domiciliul în  Ucraina, orașul Odessa. 
 
Audiat, bărbatul a comunicat că a recurs la săvârșirea ilegalității deoarece pe numele său este aplicat consem pentru depășirea termenului de ședere pe teritoriul Ucrainei. În prezent, acesta este reținut și se află la Direcția regional Est. 
 
Cazul este  cercetat sub toate aspectele legale de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției. Dacă se va stabili vinovăția, persoana reținută riscă o amendă în mărime de până la 750 unități convenționale sau munca neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani, conform art.362 al.(1) CP al RM.
Autor: HotNews
04.11.2019 Actual
777
0

Comentarii 0