
Sursa imagine: agora.md
Noul procuror general interimar, prezentat colectivului
Dumitru Robu este noul Procuror general interimar al Republicii Moldova. Decretul privind numirea acestuia a fost semnat miercuri, 31 iulie, de șeful statului, Igor Dodon. Ulterior, noul procuror a fost prezentat colectivului Procuraturii Generale, informează MOLDPRES.
Candidatura lui Dumitru Robu la funcția de procuror general a fost desemnată de parlament printr-o hotărâre aprobată la ședința de marți, 30 iulie. Aceasta a fost avizată pozitiv de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), întrunit astăzi în ședință.
La prezentarea noului procuror general interimar, Igor Dodon a declarat că așteptările societății și ale conducerii țării față de acesta sunt foarte mari. „Noul procuror general interimar este un om din sistem, cu experiență și are o sarcină dificilă. Noi îl considerăm profesionist și integru. Societatea așteaptă acțiuni concrete și hotărâte. În timpul apropiat vom lua o decizie referitor la unele reforme în domeniul procuraturii. N-o să primiți indicații de la mine, nu trebuie să așteptați nici un fel de indicații. Există legile, există Constituția, pe care trebuie să le respectați. Politicienii vin și pleacă, dar voi ca specialiști trebuie să rămâneți în continuare”, a afirmat Igor Dodon.
Noul procuror general interimar, Dumitru Robu, a declarat că este conștient că așteptările societății sunt mari și că va depune eforturi pentru a redobândi și spori încrederea cetățenilor în instituția procuraturii.
Funcția de procuror general a rămas vacantă la 11 iulie curent, după ce Eduard Harunjen și-a dat demisia. Până în prezent, interimatul la procuratură a fost asigurat de adjunctul Igor Popa.
Dumitru Robu va asigura interimatul funcției de procuror general până la organizarea concursului de selectare a unui nou procuror general.
Recent, parlamentul a operat modificări la Legea Procuraturii, potrivit cărora procurorul general interimar este desemnat de șeful statului, la propunerea CSP. Ședința de săptămâna trecută a CSP, la care urma a fi înaintat un candidat la această funcție, a eșuat din lipsă de cvorum. În aceste condiții, legea prevede că procurorul general interimar este desemnat prin decret prezidențial, la propunerea parlamentului, cu avizul CSP.
Autor: Moldpres
31.07.2019 Actual
1120
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
În 2021, din FNDR vor fi alocați 80 milioane lei pentru finanțarea proiectelor implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord
28.01.2021 -
La Bălți a fost lansată prima ediție a expo-târgului universal de iarnă
28.01.2021 -
Elevii și angajații Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din or. Șoldănești vor beneficia de condiții mai bune de muncă și studii cu suportul Uniunii Europene
28.01.2021 -
Conferința finală „Împreună cu cetățenii pentru bună guvernare!”
28.01.2021 -
Perfecționarea cadrului legal și informarea adecvată a reprezentanților APL va reduce considerabil numărul de încălcări ale regimului juridic al incompatibilităților și aplicării abuzive a legii din partea ANI!
27.01.2021
-
Comentarii 0