Sursa imagine: trm.md

Dodon după şedinţa CSS: Imunitatea unor parlamentari ar putea fi ridicată

Imunitatea unor parlamentari din actualul Parlament ar putea fi ridicată în contextul investigaţiilor efectuate în dosarul fraudei bancare, a declarat preşedintele Igor Dodon după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Preşedintele a precizat că membrilor CSS încă nu le-a fost prezentat un document oficial al Raportului Kroll – 2 cu toate anexele, notează trm.md.

Acţiunile organelor abilitate în legătură cu devalizarea celor trei bănci şi investigarea fraudei bancare a fost una din cele cinci chestiuni incluse pe ordinea de zi a CSS. Preşedintele Igor Dodon a declarat că există mai multe informaţii secrete referitoarea la această chestiune, dar a confirmat că procurorii au început să pună sechestre pe activele unor persoane care figurează în raportul Kroll. În context, Igor Dodon a menţionat că procurorii ar putea cere ridicarea imunităţii unor parlamentari.
 
„Procuratura a iniţiat acţiuni de blocare, punere a sechestrului pe unele active ale unor persoane implicate în Kroll. Dacă Procuratura va deţine informaţii pentru ridicarea imunităţii, procurorii ar putea veni cu aceste iniţiative în Parlament. Sunt mai multe cauze penale”, a declarat Igor Dodon.
 
Solicitat de jurnalişti, Igor Dodon nu a oferit informaţii cine ar fi deputaţii aflaţi în vizorul Procuraturii.
 
„Nu pot să spun care deputaţi. Cei care se fac vinovaţi trebuie să răspundă”, a spus preşedintele.
 
Preşedintele a menţionat că în raport cu activitatea procurorilor există mai multe întrebări chiar şi după plecarea din funcţie a procurorului general Eduard Harunjen: „De ce nu au pus sechestre până acum, ce facem cu Procuratura mai departe?”, a spus Igor Dodon.
 
Referindu-se la raportul Kroll şi la versiunile apărute în presă, Igor Dodon a precizat că până în prezent nici Banca Naţională a Moldovei şi nici Procuratura Generală nu au prezentat membrilor CSS un document oficial.  
 
„Procuratura Generală şi Banca Naţională a Moldovei nu au prezentat raportul Kroll – 2. Încă nu avem un document oficial cu toate anexele. Întrebarea către BNM a fost: când ne prezentaţi nouă, în CSS raportul? Întrebarea a fost să confirme dacă ceea ce a fost publicat în presă este veridic sau nu. Până la sfârşitul zilei ei trebuie să răspundă. După aceasta ne vom clarifica care va fi pasul următor”, a declarat preşedintele.
 
Preşedintele a mai anunţat că membrii CSS au decis să lase în proprietatea statului Compania de Asigurări „Moldasig”, care fusese scoasă la vânzare cu 15 milioane de lei având active în valoare de jumătate de miliarde de lei. Alte decizii vizează securizarea terenurilor şi a banilor alocaţi din bugetul de stat pentru construcţia Arena Chişinău, modificarea legislaţiei pentru a anula schema de contrabandă prin magazinele DuttyFree. 
Autor: trm.md
18.07.2019 Actual
391
0

Comentarii 1

  • ungureanu:

    imunitatea lui de presedinte ar trebui ridicată!
    iar de imunitatea unor deputați, ce să zic: începe era bolșevismului.
    Că așa se făcea și atunci: cui nu-i era pe plac puterii sovietice, era demis, arestat, dus la închisoare, acolo i se făceaun proces, troika îl condamna...
    tot așa s-au făcut și deportăruile: listele cine credeți că le-au făcut? denuntători, care aveau pică pe vecini, localnici din sovietul sătesc care s-au dat cu noua putere, că cine trecea de partea puterii sovietice, era salvat... Doar că oamenii gospodari erau cinstiți pe atunci, aveau credință și nu treceau de partea noii puteri. De aceea ei au fost nimiciți. Cum sunt nimiciți azi profesioniștii care nu trec de partea blocului Acum...

    18.07.2019 22:34