Sursa imagine: diez.md

Dodon pledează pentru menținerea majorității parlamentare și a guvernului pentru o perioadă de patru ani

Preşedintele Igor Dodon pledează pentru menţinerea majorităţii parlamentare şi a Guvernului, format de Partidul Socialiştilor şi blocul ACUM pe 8 iunie. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi seara într-un interviu.

Comentând declarațiile prim-ministrului Maia Sandu că alegerile anticipate ar putea avea loc peste un an sau mai devreme, el a spus că „acest lucru nu ar fi de dorit”.
 
„Aș fi de acord cu alegerile anticipate doar dintr-un singur motiv: să schimbăm configurația Parlamentului, ca să nu mai fie atâţia reprezentanți ai Partidului Democrat și ai Partidului Şor. Eu îi pun „într-o oală”. Și cred că dacă ar avea loc alegeri, Partidul Democrat nu va primi 30 de locuri în Parlament, cel mult zece locuri. Iar Partidul Şor nici nu ar intra în Parlament. Și aşa ar fi corect, căci știm cu toții cum au primit ei aceste locuri în Parlament și care a fost sprijinul lor real din partea alegătorilor. Nu văd niciun alt motiv pentru alegerile anticipate”, a spus Dodon.
 
El a declarat că ar dori ca actuala majoritate parlamentară și Guvernul să rămână pentru toți cei patru ani ai mandatului Parlamentului.
 
„Sunt sigur că acest lucru îl vrea şi Andrei Năstase, probabil și Maia Sandu. Configurația actuală a guvernării, formată din forţe de dreapta și de stânga, este o construcţie foarte complexă. Suntem foarte diferiți. Dar interesant este că acest lucru corespunde cu starea de spirit a societății. Să spune sincer: 40-45% din populație priveşte spre Uniunea Europeană, doresc să fie mai aproape de Europa. Iar 40-45% privesc spre Rusia. Circa 10-15% sunt în centru, aceştia de obicei lucrează în structurile de stat. Prin urmare, această coaliție care a fost creată și acest Guvern corespunde cu Moldova în sine. Până în prezent, guvernarea în Moldova reprezenta fie o parte a populației, fie cealaltă. Și întotdeauna au existat conflicte, dezbinări în societate”, a menționat Președintele.
Autor: Infotag
17.07.2019 Actual
341
0

Comentarii 0