Sursa imagine: ipn.md

Filat: Ceea ce am eu ca prioritate vizează eliberarea mea

Fostul premier Vlad Filat spune că ceea ce are ca prioritate vizează eliberarea sa. El nu crede că va mai face politică, cel puțin în mod direct, ci poate va acorda consultanță politică, celor care vor dori. Totodată, fostul premier susține că cea mai mare greșeală a fost în anul 2013, pentru că nu a mers în alegeri anticipate în calitate de soluție pentru conflictul cunoscut sub numele de „Pădurea Domnească”, transmite IPN.

În a doua parte a unui interviu, difuzată pe 15 iulie de postul TV8, Vlad Filat a declarat că, în detenție, a devenit alt om și în primul rând nu mai gândește pe termen scurt, ci gândurile îi sunt în timp. Potrivit premierului, după eliberare, pasul următor este reabilitarea. „Numele pe care îl port nu este doar al meu – este al copiilor mei, este al părinților mei. Cu siguranță ceea cu ce urmează să mă ocup, mă voi ocupa având cu totul și cu totul altă abordare”, a notat fostul prim-ministru.
 
Întrebat dacă politica se regăsește printre lucrurile pe care ar vrea să le facă în viitor, Vlad Filat a spus că nu crede. „În modul direct, nu. Dar aș vrea ca experiența și cunoștințele mele în acest domeniu să poată fi utile pentru cei care ar dori – consultanță politică – dacă cineva ar dori, în niciun caz impusă. Dar, categoric, încă o dată vă spun: cu ce urmează să mă ocup după, urmează să văd, dar abordarea va fi cu totul și cu totul alta”, a menționat Vlad Filat.
 
Răspuns la întrebarea referitor la cea mai mare greșeală pe care a comis-o, fostul premier a declarat că, deși nu poate da un răspuns univoc, una din variante ar fi anul 2013, atunci când nu a mers la alegeri anticipate. Potrivit lui, alegerile anticipate ar fi fost expresia voinței poporului.  „Dacă luau comuniștii majoritatea, înseamnă că eram în opoziție. Comuniștii aveau mandat de la oameni să guverneze, noi le ofeream puterea. Dar cu certitudine după alegerile eventuale anticipate în 2013, nici liberalii, nici democrații nu se mai regăseau în Parlament”, a mai spus fostul lider al Partidului Liberal Democrat.
 
Interviul a fost realizat în Penitenciarul nr.13, unde își ispășește pedeapsa fiind condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență. Fostul premier este cercetat și într-un alt dosar penal, pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Vlad Filat pledează nevinovat calificând cazul său drept unul politic.
Autor: IPN
16.07.2019 Actual
606
0

Comentarii 0