Sursa imagine: publika.md

Retragerea lui Vlad Plahotniuc nu a generat criza PDM, comentator

Comentatorul politic Corneliu Ciurea consideră că Partidul Democrat nu a ajuns într-o criză din cauza faptului că Vlad Plahotniuc a decis să se retragă de la șefia formațiunii. Acesta afirmă că răsturnarea de situație politică din Republica Moldova – pasul înapoi făcut de PDM, retragerea strategică asemănătoare cu o înfrângere politică - a determinat această succesiune de evenimente, transmite IPN.

„PDM nu a reușit să se mențină pe pozițiile anunțate inițial de a susține și de a insista pe respectarea deciziei Curții Constituționale privind dizolvarea Parlamentului. Astfel, nu i-a rămas nimic altceva decât să se retragă în opoziție cu un lider care este expus multiplelor pericole”, a menționat Corneliu Ciurea la emisiunea „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV.
 
În opinia lui, decizia lui Vlad Plahotniuc pare să fie o acțiune corectă care are drept scop să ofere o șansă PDM să se remonteze, să devină singurul partid de opoziție pro-european.
 
Sociologul Ian Lisnevschi este de părere că din moment ce PDM a anunțat că se retrage în opoziție era clar că formațiunea își va schimba și strategia. În mare parte, strategia de opoziție argumentată este puțină „altfel”. Potrivit lui, în această condiție este necesară să fie schimbată strategia. Sociologul spune că majoritatea atacurilor venite la adresa PDM au fost prin intermediul liderului de partid.
 
Ian Lisnevschi a menționat faptul că în aceste condiții blocul ACUM ar putea să poarte discuții cu PDM „pentru a începe lupta în raport cu Partidul Socialiștilor”.
 
Luni, 24 iunie, liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, și-a depus mandatul de președinte al partidului. Vlad Plahotniuc a scris pe Facebook că le-a propus colegilor din formațiune să organizeze cât mai curând congresul partidului pentru a alege o nouă conducere și a aproba un nou program politic. Vlad Plahotniuc a mai scris că nu va candida la acest congres pentru vreo funcție în partid.
Autor: IPN
25.06.2019 Actual
1036
0

Comentarii 0