Sursa imagine: ipn.md

Ghelici îndeamnă cetățenii să nu participe la marșul de duminică

Fiodor Ghelici, ex-președinte al Comisiei pentru Controlul Public de pe lângă șeful statului, îndeamnă cetățenii să nu participe la marșul anunțat pentru duminică, 16 iunie, de către președintele Igor Dodon, întrucât în opinia sa, „există riscul unui război civil”.
 
Într-o conferință de presă la IPN, Fiodor Ghelici a declarat că Igor Dodon îndeamnă oamenii să iasă „împotriva legii și a Constituției”. „Lui nu-i pasă ce se poate întâmpla la protest și nu-i pasă de viața omenească, nu-i pasă de familiile noastre. Lui îi pasă doar de propria bunăstare, carieră politică și propria îmbogățire”, a spus Fiodor Ghelici.
 
Potrivit activistului, decizia Curții Constituționale trebuie respectată. „Întotdeauna există și nemulțumiți după emiterea unei decizii a Curții Constituționale, dar noi nu trebuie să ieșim înafara limitelor legii, în caz contrar se formează haos și război. Peste două luni vor fi alegeri anticipate și acolo poporul va decide cui să-i încredințeze în continuare țara. Deputații trebuiau să lucreze. Unde au fost timp de trei luni? Curtea a procedat corect! Curtea Constituțională a emis o decizie care nu poate fi contestată”, a declarat Fiodor Ghelici. În opinia sa, toți trebuie să se pregătească de alegerile anticipate.
 
Potrivit lui, președintele cheamă la încălcarea legilor și deciziei Curții Constituționale pentru a-și putea salva propria reputație. „Am văzut cum președintele își vinde țara, oamenii. Mai mult ca atât, îl șantajează pe „nașul” său estorcând bani. Acum noi sigur ne-am convins că Vlad Plahotniuc este nașul lui Igor Dodon”, a menționat activistul.
 
Activistul a făcut și un apel către organele de drept și ale a procuraturii ca acestea să lucreze „în interesul poporului, să apere Constituția și să respecte legile, dar să nu să servească intereselor politicienilor”.
 
În altă ordine de idei, Fiodor Ghelici a declarat că Igor Dodon ar fi împiedicat investigarea fraudei bancare. În numele foștilor reprezentanți ai Comisiei pentru Controlul Public, activistul a declarat că Igor Dodon le-a dat indicații de a falsifica investigațiile privind furtul miliardului și să dea toată vina pe fostul premier Vlad Filat.
Autor: IPN
14.06.2019 Actual
406
0

Comentarii 1

  • SIMONA:

    AISTA CRED CĂ RETRAEȘTE CĂ VOLUNTARII AO "MOLDOVA MEA" CARE AU ÎMPÎNZIT ORAȘELE MOLDOVEI ȘI CARE STRÎNG BANI CU SCOPUL " DE CARIATE" FĂRĂ NICI O EVIDENȚĂ, NU O SĂ AIBĂ PROFIT, DIN MOTIV CĂ LOCUITORII VOR FI PLECAȚI LA MITING. UNDE SĂ UITĂ POLIȚIA. ACEȘTI VOLUNTARI NU ESTE NIMIC CÎT O GRUPARE CRIMINALĂ BINE DETERMINATĂ, IAR LIDERUL CRIMINAL ESTE GELICI FEODOR.

    14.06.2019 16:49