Sursa imagine: news.ro

Kievul a adoptat o lege care consolidează folosirea limbii ucrainene

Parlamentul ucrainean a adoptat joi o lege care consolidează folosirea limbii ucrainene, cu riscul de a tensiona populaţii rusofone din ţară, în timp ce preşedintele-ales Volodimir Zelenski spune că vrea să le întindă o mână, relatează AFP, potrivit News.ro.

În total 278 de deputaţi - dintr-un minimum necesar de 226 - au votat în favoarea acestui text care lărgeşte cotele folosirii limbii ucrainene în presa audiovizuală şi face mai strictă utilizarea ei în cadru oficial.
 
Documentul stipulează primatul limbii ucrainene în sfera serviciilor, inclusiv în sectorul privat, introduce certificate de competenţă lingvistică pentru funcţionari, până la preşedinte, şi amenzi în cazul încălcării dispoziţiilor noii legi.
 
Acest text nu vizează folosirea privată şi religioasă a limbii ucrainene.
 
Documentul - care face de doi ani obiectul unor discuţii în Parlament - a fost adoptat la câteva zile după alegerea în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a umoristului Volodimir Zelenski.
 
Ascensiunea la putere a acestui novice în politică - care se exprimă cel mai adesea în rusă - a fost considerată de unii o ameninţare la adresa ucrainizării acestei foste republici sovietice, lansate în preşedinţia lui Petro Poroşenko.
 
Cel puţin 1.000 de ucraineni au manifestat în faţa Parlamentului în semn de susţinere faţă de noua lege.
 
 
Ucraina - odinioară parte a Imperiului rus, iar apoi a URSS - a suferit în aceste epoci decenii de restricţii, inclusiv o interzicere a folosire a limbii ucrainene în public.
 
În pofida faptului că avansează, după căderea Uniunii Sovietice în 1991 şi mai ales de la criza cu Rusia care a început în 2014, această ţară cu 45 de milioane de locuitori, situată la poarta Uniunii Europene (UE), numără în continuare o importantă comunitate rusofonă, concentrată în principal în est şi sud.
 
Potrivit unui sondaj realizat în 2017 de către Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev, 68% din populaţie consideră limba ucraineană dept limba lor maternă, în timp ce 14% afirmă că este rusa şi 17% ambele limbi, în egală măsură.
 
Mai bine de jumătate din populaţia ţării (56%) spune că vorbeşte ucraineana acasă, 23% rusa, iar 21% ambele limbi, potrivit aceluiaşi sondaj.
Autor: News.ro
26.04.2019 Actual
172
0

Comentarii 0