Sursa imagine: defenseromania.ro

Moment istoric. Plan comun de apărare militară pentru Europa, semnat la Paris

În cadrul unei reuniuni desfăşurate, miercuri la Paris, zece ţări europene au lansat, un plan comun de apărare militară care îşi propune să răspundă şi să reacționeze la crizele din vecinătatea granițelor bătrânului continent european, Franţa transmiţând semnalul că Europa este capabilă să îşi garanteze propria securitate.

Iniţiativa Europeană de Intervenţie (IEI), căci despre ea este vorba, a fost lansată în iunie şi a început cu nouă țarii europeană care s-au angajat prin această iniţiativă să formeze un nou mecanism de cooperare europeană în materie de apărare.
 
Iniţiativa Europeană de Intervenţie a luat o formă oficială la Paris, aşa cum am spus anterior în luna iunie, după luni de negocieri cu Germania, pe care Franța dorește să o pună în centrul acesteui noi coaliţii de state.
 
Miercuri, Iniţiativa Europeană de Intervenţie a mai suferit o transformare, deoarece în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Paris, liderii ţărilor participante au elaborat planul de funcţionare a acestei coaliţii, iar Finlanda a devenit a 10-a țară care se alătură IEI.
 
Statele care fac parte din nou mecanism de cooperare europeană în materie de apărare sunt: Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Olanda, Spania, Portugalia şi Finlanda.
 
Inițiativa condusă de francezi nu ar intra în conflict cu alianța NATO, dominată de SUA, susțin liderii politici ai statelor membre, dar crearea acestei coaliţii reflectă preocupările legate de abordarea izolaţionistă a Statelor Unite sub președintele Donald Trump în relaţia cu unele state membre ale Alianţei Nord Atlantice, potrivit Reuters.
 
Emmanuel Macron a propus ideea cu mai mult de un an în urmă, dar a fost întâmpinată cu scepticism de alte națiuni ale Uniunii Europene, idee care coincide cu lansarea de către U.E a unui pact de apărare menit să promoveze investiții militare comune.
 
,,Într-un mediu în care ameninţările şi modificările de natură geopolitică şi climatică se intensifică, iniţiativa trebuie să transmită mesajul că Europa este pregătită, are capabilităţi’’, a spus un oficial al ministerul francez al Apărării.
 
Potrivit agenţei Reuters, oficialul a ţinut să precizeze că: „Iniţiativa nu intră în contradicţie, nici nu încearcă să ocolească eforturile istorice în materie de apărare ale Uniunii Europene, nici pe cele ale NATO. Dimpotrivă, va contribui la îmbunătăţirea interoperabilităţii între ţările participante”.
 
Marți, Macron a cerut o "armată europeană reală" pentru a reduce dependența de Statele Unite.
Autor: defenseromania.ro
08.11.2018 Actual
211
0

Comentarii 0