Sursa imagine: radiochisinau.md

China, principala piață de desfacere a vinurilor moldovenești îmbuteliate

Piețele asiatice sunt niște piețe strategice pentru vinurile moldovenești, a declarat jurnalistul de vinuri, Andrei Cibotaru, în cadrul emisiunii RadioVinoteca de la Radio Chișinău.

Tot el și autorul site-ului www.finewine.md, a subliniat că aceste piețe sunt printre cele mai de perspectivă pentru companiile producătoare de vinuri din Republica Moldova.
 
„Piața asiatică a fost declarată de Oficiul Național al Viei și Vinului drept o piață strategică, alături de alte câteva piețe din Uniunea Europeană, și acum se fac eforturi de promovare a vinurilor noastre pe aceste piețe, chiar dacă nu este tocmai proximă, nu este atât aproape ca Rusia, sau România, sau Ucraina. În schimb, are un potențial mare de cumpărare”.
 
Andrei Cibotaru a precizat că, în 2017, China a devenit principala piață de desfacere a vinurilor moldovenești îmbuteliate „în expresie valorică”, adică după cantitatea de bani obținută pentru o sticlă de vin vândută.
Autor: Radio Chișinău
06.11.2018 Actual
251
0

Comentarii 0