Sursa imagine: army.md

La Bulboaca s-a finalizat Cursul pentru comandanţi inferiori

La Baza Militară de Instruire a Armatei Naţionale s-a încheiat Cursul pentru comandanţi inferiori, organizat în perioada 8 octombrie-1 noiembrie curent, de Academia Militară a Forțelor Armate (AMFA) „Alexandru cel Bun”. Cu acest prilej, la poligonul de la Bulboaca a fost organizată o ceremonie, în cadrul căreia participanţii la instruire şi-au primit diplomele de absolvire.

Potrivit rectorului AMFA, colonel Sergiu Plop, în acest an, la cursul respectiv au participat comandanţi de pluton din toate garnizoanele Armatei Naţionale, aceştia fiind pregătiţi de o echipă de instructori militari ai Armatei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (BMATT).
 
Sursa a adăugat că instruirea a cuprins şedinţe teoretice şi practice cu privire la organizarea activităţii de comandant de subunităţi (nivel grupă-pluton), precum şi un exerciţiu tactic în teren.
 
Prezent la ceremonia de absolvire, locţiitorul comandantului Armatei Naţionale, colonel Eduard Ohladciuc, i-a felicitat pe cei 18 militari, exprimându-şi speranţa că experienţa şi cunoştinţele acumulate pe parcursul celor patru săptămâni le va fi utilă în serviciu.
 
Colonelul Ohladciuc a mulţumit, de asemenea, grupului de instructori britanici pentru contribuţia la planificarea şi desfăşurarea cursului respectiv, menţionând că prin astfel de activităţi, militarii moldoveni au posibilitatea să înveţe de la colegii din Marea Britanie cele mai bune practici în domeniu.
Autor: HotNews
02.11.2018 Actual
244
0

Comentarii 0