Sursa imagine: publika.md

Jurnalist: Cea de-a patra cale de dezvoltare a Moldovei este singura realistă în acest moment

Cea de-a patra cale de dezvoltare a Moldovei, anunțată de Partidul Democrat din Moldova, este singura realistă, în raport cu altele, mai mult sau mai puțin utopice. De această părere este jurnalistul Nicolae Federiuc, într-un articol publicat pe blogul său.

În materialul citat, Federiuc susține că a vorbi astăzi în termeni exclusiviști despre necesitatea integrării în UE, prezentând-o ca unică soluție de depășire a crizei sociale, politice și economice, este utopie pură. ”O încercare disperată de a alege un drum scurt, care ne-ar scuti de responsabilități, dar care nu duce nicăieri. Nu poți obține nimic fără să-ți asumi responsabilități. Ca să primești, trebuie să oferi. N-ai ce oferi, nu primești. Și chiar de-ar fi dispusă să facă anumite concesii, Uniunea Europeană nu poate devia prea mult de la regulă. Iar regula presupune etape. Multe și complicate”, scrie jurnalistul citat.

La fel de ireală este, în opinia lui Nicolae Federiuc și integrarea în Uniunea Eurasiatică. ”Acest concept nici teoretic nu poate avea o finalitate. Din simplul motiv că această uniune este prin definiție ceva abstract. A încercat Moscova să inventeze o replică Uniunii Europene, dar i-a ieșit atât de stângaci, încât nici ea nu-și face iluzii în privința durabilității acestui proiect. Politicienii care promovează ideea respectivă nu schițează nici măcar formal un plan de acțiuni în această direcție, pentru că se încurcă la prima întrebare pertinentă”, precizează autorul.

Nici unirea cu România nu este o soluție viabilă, în acest moment, notează Federiuc. În schimb cea de a patra cale, de modernizare a țării din interior, este cea mai oportună.

”Nu vom fi iubiți și nici acceptați de nimeni, atât timp cât nu vom fi atractivi. Măcar prin ceva. Omul care umblă mereu cu jalba-n proțap și își etalează lipsa de capacitate este, de regulă, evitat. De toată lumea, inclusiv de frați”, scrie jurnalistul. ”Într-adevăr, e greu să accepți că, de fapt, ești singur. Că nimeni nu e dispus să facă lucrul în locul tău, oricât de apropiat ți-ar fi. Dar asta nu schimbă situația. Cea reală, nu cea imaginară, izvorâtă din dorințe. Indiferent de direcția în care privești, spre București, Bruxelles sau Moscova, dacă nu te speli și nu-ți faci curățenie, te mănâncă păduchii. Punct”, conchide Nicolae Federiuc.

Autor: Ion Vasilos
29.10.2018 Actual
334
0

Comentarii 6

  • timofei:

    doar așa, și mereu a fost
    fii tu cât de pro-european, la un moment dat se cer și acțiuni concrete făcute în țară! nu poți hrăni oamenii doar cu declarații precum a făcut-o Maia și când era membru al guvernului în loc să mărească salariile profesorilor!

    29.10.2018 11:54
  • Dima:

    Toata lumea s-a saturat sa auda mereu doar promisiuni pro-UE sau pro-Rusia. Ajunge atata geopolitica

    29.10.2018 12:38
  • Vadim:

    Ce poate fi mai concret si mai realist decit sa te concentrezi pe propria tara, pe necesitatile cetatenilor si abia apoi sa iei anumite cai si pozitii la nivel extern?

    29.10.2018 12:38
  • roman:

    Si de ce nu e valabila unirea cu Romania? Fiindca politicienii vor disparea si vor fi cheltuieli numai pentru administratie locala de judet. O gramada de bani a trimis Romania in Moldova fata de Rusia. Deja in Romania nivelul de viata este de trei ori mai mare ca in Rusia, iar cetatenii romani din Moldova castiga bani buni in UE

    29.10.2018 12:55
  • roman:

    Moldova nu e singura! Romania a fost tot timpul alaturi si cu bani nu numai cu vorbe!

    29.10.2018 12:59
  • Ungureanu:

    Corect! Slavă Domnului că lumea începe să se dezmetecească! Cu „daite” nu faci nimic, îți pierzi identitatea și personalitatea. Iar dacă realizezi ceva, tu, cu forțele tale, începi să fii prețuit!

    29.10.2018 13:06