Sursa imagine: mediafax.ro

Economia americană a crescut peste aşteptări în cel de-al treilea trimestru al anului

Economia americană a crescut cu 3,5% în cel de-al treilea trimestru al anului, în urma creşterii consumului şi a sporirii cheltuielilor guvernamentale, anunţă US Commerce Departament, citat de BBC.

Pe de altă parte, scăderea exporturilor a avut un impact negativ. Creşterea de 3,5% este o încetinire faţă de creştrea din T2, de 4,2%, dar peste estimările economiştilor, care anunţau 3,3%.
 
Analiştii de la Wells Fargo au apreciat că ritmul creşterii economice se va diminua în trimestrele următoare, actuala rată de creştere fiind peste cea pe care majoritatea analiştilor o consideră a fi potenţialul pe lungă durată.
 
În întrega anul 2018 economia Statelor Unite este aşteptată să crească cu circa 3%, cea mai rapidă rată într-un deceniu. Sporul vine din reducerea tratelor şomajului la niveluri aproape record şi din politicile guvernamentale, printre care o reducere de taaxe de 1.500 de miliarde de dolari şi din creşterea cheltuielilor militare.
 
În al treilea trimestru, cheltuielile de consum au crescut cu o rată anuală de 4%, peste creşterea de 3,8% din trimestrul anterior.
 
Dar unele date comunicate de Departamentul pentru Comerţ nu sunt optimiste. Investiţiile în afaceri au crescut cu o rată anuală de sub 1%, în timp ce imobiliarele au scăzut cu 4%, al treilea trimestru la rând de scădere.
 
Exporturile de bunuri au scăzut, de asemenea, cu 7%, în T3, după ce au înregistrat o creştere de 13,5% în perioada anterioară.
Autor: Mediafax
27.10.2018 Actual
435
0

Comentarii 0