Sursa imagine: ipn.md

CSJ va examina recursul avocaților lui Traian Băsescu în dosarul „cetățenia”

Curtea Supremă de Justiție a considerat admisibil recursul avocaților fostului președinte al României, Traian Băsescu, președinte de onoare a Partidului Unității Naționale din Republica Moldova, de a examina posibilitatea anulării decretului președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, prin care Traian Băsescu a fost lipsit de cetățenia moldovenească. O decizie în acest sens a fost luată la o ședință, în lipsa părților, miercuri, 24 octombrie, transmite IPN.

CJS în pagina electronică anunță că recursul va fi examinat în fond într-o ședință care va avea loc la 7 noiembrie.
 
Vicepreședintele PUN, Ana Guțu, a scris pe o rețea de socializare că CSJ poate decide la 7 noiembrie asupra uneia din trei soluții posibile: fie lasă în vigoare decizia instanțelor inferioare, adică decretul lui Igor Dodon rămâne valid și Traian Băsescu pierde cetățenia RM; fie trimite dosarul înapoi la Curtea de Apel pentru rejudecarea cazului sau declară nul decretul lui Igor Dodon și în aceste condiții Traian Băsescu își va putea recăpăta cetățenia Republicii Moldova.
 
Curtea de Apel Chișinău a respins la începutul lunii mai, ca fiind neîntemeiată, cererea de apel a avocatului Andrei Bivol, care a solicitat anularea decretului de retragere a cetățeniei. Astfel, a fost menținută în vigoare decizia primei instanțe, pronunțată la sfârșitul lunii ianuarie. Ulterior, decizia Curții de Apel a fost contestată la Curtea Supremă de Justiție.
 
Pârâtul, președintele Republicii Moldova Igor Dodon, a declarat că Traian Băsescu conștient nu a comunicat autorităților moldovenești despre aflarea sa sub urmărire penală în momentul examinării cererii cu privire la acordarea cetățeniei.
 
Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu, a spus că fostul președinte al României a primit cetățenia moldovenească în mod excepțional, pentru merite deosebite față de Republica Moldova. În acest sens, legea nu prevede obligativitatea prezentării unor acte relevante.
Autor: IPN
25.10.2018 Actual
332
0

Comentarii 0