Sursa imagine: aktual24.ro

Protest la CSJ: Câțiva susținători ai PUN au cerut „dreptate pentru Traian Băsescu”

Susţinătorii Partidului Unităţii Naţionale (PUN) au protestat miercuri în faţa Curţii Supreme de Justiţie (CSJ). La acţiune au participat 10-12 persoane, care ţineau un banner cu inscripţia: „Dreptate pentru Traian Băsescu”.

Unul dintre activiști a declarat jurnaliştilor că „instanța trebuie să examineze cererea fostului președinte al României de a i se întoarce cetățenia Moldovei cu respectarea tuturor normelor dreptului internațional și național”.

"Decretul lui Igor Dodon privind retragerea cetățeniei Moldovei de la Băsescu este absolut ilegal”, consideră protestatarii.

În mai 2018, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea lui Băsescu de restabilire a cetățeniei, menţinând decizia instanței primare. Anterior, instanța l-a lipsit pe Băsescu de cetățenia moldovenească pe motiv că el nu și-ar fi prezentat cazierul juridic atunci când a depus cerere de solicitare a cetățeniei. Însă la acea vreme, acesta era vizat în câteva dosare penale. Fostul președinte al României a primit cetățenia republicii în noiembrie 2016 prin decretul președintelui Nicolae Timofti.

Autor: Infotag
24.10.2018 Actual
331
0

Comentarii 0