
Sursa imagine: trm.md
R. Moldova solicită majorarea cotei de exporturi pe piața UE
Solicitarea Republicii Moldova de a majora contingentele tarifare la export în Uniunea Europeană (UE) a fost examinată în cadrul celei de-a V Reuniuni a Comitetului de Asociere, în configuraţia Comerţ, ce şi-a ţinut lucrările în perioada 18-19 octombrie la Bruxelles, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii (MEI). Delegaţia Moldovei a fost condusă Iuliana Drăgălin, secretar de stat al Ministerului Economiei şi Infrastructurii.
Potrivit Iulianei Drăgălin, reprezentanții UE au examinat solicitarea delegației Republicii Moldova de majorare a contingentelor tarifare la export. În acest context, Comisia Europeană va continua negocierile pe marginea acestui subiect.
Delegația Republicii Moldova a prezentat principalele realizări în implementarea angajamentelor ce derivă din Acordul de Asociere pe dimensiunea comerțului exterior, achizițiilor publice, infrastructurii calității și supravegherii pieții, proprietății intelectuale, energetică și domeniul serviciilor.
Cu referire la comerțul exterior, delegația țării noastre a menționat că în anul 2017, exporturile produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene au atins o valoare de 1,59 miliarde dolari SUA, reprezentând 65,85% din totalul exporturilor Republicii Moldova. Uniunea Europeană fiind principalul partener comercial al țării.
În final, părțile au reiterat necesitatea menținerii unei bune funcționări a DCFTA prin impulsionarea relațiilor comerciale, depășirea provocărilor în procesul de funcționare a businessului și utilizarea celor mai bune practici de dezvoltare.
Autor: trm.md
22.10.2018 Actual
598
Printează
Trimite unui prieten
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
CALM și Asociația Orașelor Înfrățite din SUA stabilesc noi relații de cooperare!
20.02.2019 -
Rețeaua profesională a contabililor din APL - la ultima etapă de realizare!
18.02.2019 -
Președintele Comitetului European al Regiunilor Karl-Heinz Lambertz către CALM „Vă felicit pentru munca pe care o desfășurați în Republica Moldova pentru a ancora țara, autoritățile locale și cetățenii în procesul de integrare europeană”
18.02.2019 -
CALM și Concordia vor colabora pentru a identifica modalitățile de asigurare a sustenabilității serviciilor sociale la nivel local!
18.02.2019 -
Объявление об отборе участниц в Академию женского лидерства „Women 4 Leadership”, с апреля по август 2019 года
12.02.2019
-
Comentarii 0