Sursa imagine: twitter.com

Alegerile locale în Polonia, un test pentru conservatorii aflați la putere

Polonezii aleg duminică - de la primari de oraş până la consilieri municipali la sat - într-un scrutin local considerat un prim test al susţinerii de care se bucură partidului conservator aflat la putere, ale cărui politici au condus la proteste de stradă şi la o serie de confruntări cu liderii Uniunii Europene (UE), relatează The Associated Press.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS, dreapta) speră să-şi întărească şi mai mult acapararea puterii, consolidată cu ajutoare sociale şi punerea în discuţie  a nivelului autorităţii UE asupra statelor membre.
 
Liderii europeni apreciază că reforma PiS a justiţiei pune în pericol statul de drept şi au declanşat o procedură de sancţionare.
 
Scrutinul de duminică va măsura totodată puterea opoziţiei, concentrată în Partidul Platforma Civică (proeuropean), care a guvernat timp de opt ani înainte ca PiS să ajungă la putere, în 2015.
 
Campania electorală s-a concentrat în cele mai mari oraşe poloneze - Varşovia, Poznan, Cracovia, Wroclaw şi Gdansk - care sunt în mod tradiţional proeuropene şi în care opoziţia este la putere. Orice înfrângere în aceste oraşe va fi percepută ca o victorie contra opoziţiei.
 
Duminică are locul primul tur al acestor alegeri. În cazul în care candidaţii la postul de primar nu obţin jumătate din voturi, turuldoi va fi organizat pe 4 noiembrie.
 
Potrivit unor noi reglementări, urnele sunt transparente, iar comisii separate se ocup de vot şi de numărarea sufragiilor.
 
Rezultatele oficiale ale scrutinului sunt aşteptate marţi sau miercuri.
 
Alegerile locale deschid o serie de scrutine cruciale în Polonia - şi anume alegerile europene în mai, alegerile parlamentare, în toamna lui 2019, şi alegerile prezidenţiale, în primăvara lui 2020.
Autor: News.ro
21.10.2018 Actual
223
0

Comentarii 0