Sursa imagine: presedinte.md

Dodon a conferit înalte distincții de stat pentru merite în arhitectură și urbanistică

Președintele Igor Dodon a participat la conferința cu genericul „Patrimoniul cultural trebuie reabilitat!”, organizată de Comisia pentru mass-media și comunicare și Comisia pentru culte și patrimoniu cultural din cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova.

Șeful statului a menționat că pentru prima dată la aceeași masă s-au întâlnit jurnalişti, reprezentanți ai societății civile, arhitecți, artişti plastici din Chişinău şi Tiraspol. În cadrul discuțiilor participanții conferinței au abordat subiectul privind necesitatea rectificării listelor monumentelor ocrotite de stat cu implicarea specialiştilor şi a reprezentanţilor societăţii civile, precum și protejarea și restaurarea monumentelor de arhitectură care reprezintă o valoare inestimabilă pentru țară.
 
Dodon a mulțumit tuturor celor prezenți pentru munca depusă în vederea edificării și oferirii unui aspect frumos Republicii Moldova, asigurându-i de susținere în realizarea proiectelor culturale.
 
Totodată, pentru contribuţie la proiectarea și edificarea unor obiecte de menire social-culturală şi înalt profesionalism, șeful statului a decis să confere înalte distincții de stat și Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de oameni din domeniul arhitecturii și urbanisticii.
Autor: HotNews
Sursa: presedinte.md
20.10.2018 Actual
500
0

Comentarii 0