Sursa imagine: ziaruldeiasi.ro

Dodon: Azi am văzut la ce nivel de susținere a ajuns ideea de integrare europeană

Președintele Igor Dodon susține astăzi toți au văzut la ce nivel de susținere a ajuns ideea de integrare europeană. Potrivit șefului statului, nici parlamentarii declarați pro-europeni nu mai cred în vectorul european și nu îl vor fixat în Constituție. „Nici nu era corect ca ideologia unor partide să devină ideologie de stat, deoarece așa ceva este antidemocratic și împotriva principiului de pluralism de idei”, menționează Igor Dodon, citat de IPN.

Președintele precizează într-un mesaj postat pe Facebook că acum, conform Constituției, acest subiect nu va putea fi pus la vot în Parlament pe parcursul unui an. Iar după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, este clar că o majoritate pro-europeană nu va mai exista.
 
„Cât privește propunerea PDM de a organiza un referendum consultativ, vedem aici cum ei operează cu duble standarde. Anul trecut ei nu au acceptat referendumul consultativ propus de mine, pe subiecte precum: anularea legii miliardului, dizolvarea Parlamentului și alegeri anticipate, reducerea numărului de deputați de la 101 la 71, introducerea Istoriei Moldovei în programul școlar. Noi însă nu ne temem să ieșim la consultări în fața poporului și acceptăm provocarea Partidului Democrat”, a declarat Igor Dodon.
 
Potrivit șefului statului, oamenii vor o politică externă echilibrată, stabilirea unor relații bune și cu Estul, și cu Vestul.
 
Votul pentru inițiativa Partidului Democrat de introducere a vectorului european în Constituție a eșuat. Partidul Liberal, Partidul Liberal-Democrat, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor nu au susținut proiectul. Cu 54 de voturi „Pro”, inițiativa nu a fost promovată. Pentru promovarea unei inițiative constituționale este nevoie de 67 de voturi.
Autor: IPN
18.10.2018 Actual
460
0

Comentarii 0