Sursa imagine: shutterstock.com

Orașul care va înlocui iluminatul stradal cu o „lună artificială”, până în 2020

Oraşul Chengdu din sudul Chinei plănuieşte să îşi lanseze un satelit, cunoscut şi ca "lună artificială", în 2020, cu scopul de a înlocui iluminatul stradal, potrivit lui Wu Chunfeng, preşedinte al Centrului Aerospaţial Chengdu şi al Institutului de Cercetare pentru Sisteme şi Tehnologii Microelectronice, relatează News.ro. 

Wu a făcut anunţul la un eveniment dedicat inovaţiei şi antreprenoriatului, care a avut loc pe 10 octombrie la Chengdu, scrie The People's Daily.
 
Satelitul iluminat este proiectat să completeze luna pe timp de noapte. Wu a mai spus că strălucirea "lunii artificiale" este de opt ori mai mare ca a celei reale, şi va fi suficient de luminoasă încât să înlocuiască luminile de stradă.
 
Satelitul va putea fi capabil să lumineze o suprafaţă cu un diametru cuprins între 10 şi 80 de kilometri, în timp ce rata precisă de iluminare poate fi controlată până în câţiva zeci de metri.
 
Ideea de "lună artificială" a aparţinut unui artist francez, care şi-a imaginat că ţine un medalion făcut din oglinzi deasupra Pământului prin care lumina soarelui s-ar reflecta pe străzile Parisului tot anul.
 
Testarea satelitului de iluminare a început cu ani în urmă, şi acum tehnologia a ajuns la maturitate, a explicat Wu.
 
Unii şi-au exprimat îngrijorarea că luminile reflectate din spaţiu ar putea avea efecte adverse în rutina zilnică a anumitor animale şi a observaţiilor astronomice.
 
Kang Weimin, director al Institute of Optics, School of Aerospace, Harbin Institute of Technology, explică faptul că lumina satelitului este similară cu strălucirea unui amurg, aşa că nu ar trebui să afecteze rutina animalelor.
Autor: News.ro
18.10.2018 Actual
421
0

Comentarii 0