Sursa imagine: Ziarul National

PRIMA CASĂ // 593 de familii și-au procurat deja case prin intermediul programului. Suma totală a GARANȚIILOR a depășit 137 de milioane de lei

Un număr de 53 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat în ultima săptămână (între 10 octombrie și 16 octombrie n.r.) apartamente și case prin intermediul Programului „Prima Casă”, lansat în luna martie curent. Astfel, numărul beneficiarilor a ajuns la 593.

Ultimele date oferite de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) relevă că 49 de solicitanți au primit credite și garanții active în cadrul Programului „Prima Casă 2” (program destinat funcționarilor publici n.r.), iar 89 - în cadrul Programului „Prima Casă 3” (destinat familiilor cu copii n.r.).

Sursa citată mai menționează că opt de cereri sunt acceptate și urmează să fie semnate contractele de credit, iar alte 50 de cereri sunt în proces de analiză.

Dintre cei 651 de solicitanți eligibili, 469 sunt familii tinere, iar 183 - persoane necăsătorite.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului „Prima Casă” și extensiile acestuia – „Prima Casă 2” și „Prima Casă 3” este de 59 de metri pătrați.

Valoarea medie a locuințelor procurate de beneficiari este de 541 de mii de lei, iar vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani.

Totodată, suma totală a garanțiilor active emise în cadrul Programului este de 137 108 309,1 lei, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 274 216 618,3 lei.

Autor: ziarulnational.md
16.10.2018 Actual
434
0

Comentarii 1

  • Sandu:

    Un proiect care a demonstrat vine eficienta lui,,

    16.10.2018 16:33